«Everestul gunoaielor»

Ultima actualizare:

    Fotografii: Florin Şuler
Fotografii: Florin Şuler

Unii colecţionează timbre, alţii magneţi de pus pe frigider. Mihai Costea strânge de ani de zile resturi de orice fel şi acum are un munte de deşeuri în curtea casei. Bucureşteanul le adună în ciuda amenzilor de mii de lei primite de la Poliţia Locală. Locul are deja un nume:”Everestul gunoaielor”.

În cartierul Bucureştii Noi din cel mai mare oraş al ţării toată lumea ştie unde este casa ”haiducului gunoaielor”. Îţi povestesc despre loc ca despre o zonă ciudată, la vederea căreia îţi faci cruce sau te miri ca fraierul. Am zis ce poate fi, dar imaginea întâlnită face să pălească descrierea. Locul zgârie retina. Dar să vă descriem cum arată proprietatea cu cele mai multe gunoaie pe metru pătrat din România. Pe strada Munteniei la numărul 16 bis, casa lui Mihai Costea nu se mai vede de grămezile de deşeuri care au ocupat curtea şi ating peste patru metri înălţime. În faţa casei o rulotă terminată tehnic trăieşte o a doua tinereţe pe post de container de gunoi.

Amendat de 12 ori cu câte 2.000 de lei

În timp ce dăm ocol terenului şi încercăm să ghicim pe unde este casa, apare proprietarul care ne povesteşte senin că undeva, în grămada aceea de Pet-uri, bucăţi de ambalaje, resturi de mobilă şi materiale trăieşte el, dar nu singur. Ci cu părinţii, fratele şi sora lui cu doi copii bolnavi. Acasă nu este decât el, care dă zăpada de pe stradă cu o mătură. Nu vrea să ne arate imobilul, doar îl descrie.

Mihai Costea  spune că  aşa vrea să-şi  ascundă  de hoţi  „comorile”  din casă
Mihai Costea spune că aşa vrea să-şi ascundă de hoţi „comorile” din casă

”Sunt trei camere, una de paiantă şi două normale. Am acte pe casă, a fost a bunicului meu care a cumpărat locul în 1935. Ceea ce vedeţi nu sunt gunoaie, sunt lucruri adunate pentru a camufla mobila, maşina de spălat, frigiderul, aragazul şi hainele aflate înăuntru pentru că vor să le fure!”, spune omul. Vorbeşte serios, nu glumeşte şi ne dă amănunte cum se luptă el cu Poliţia Locală care nu îl înţelege şi îi dă mereu amenzi pentru mizeria din curtea devenită focar de infecţie.“Mi-au dat 12 amenzi, dar eu mă judec cu ei. Nu le-am plătit nimic, nu au ce să îmi facă, am acte pe casă”, spune el, îndârjit. Poliţia Locală Sector 1 ne-a confirmat că l-a amendat pe bărbat de 12 ori cu câte 2.000 de lei de fiecare dată.

«Nu pot să-mi plimb copilul pe stradă»

Vecinii sunt disperaţi şi spun că vara situaţia devine înfricoşătoare. ”Şobolani cât pisica şi vietăţi ciudate apar din curtea cucerită de gunoaie. Nu ai ce să îi faci şi nu ştim cum de autorităţile nu au ce să îi facă? Am copil mic şi îmi este silă să îl plimb pe stradă”, se plânge Ana Maria Dumitraşcu care stă peste drum de familia Costea.

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net