Emoţii şi stări de leşin la moaştele Sfântului Dimitrie

d14-actu-1.jpg

Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală
Fotografii: ISU Bucureşti-Ilfov, Mediafax, Inquam Photos

Mii de oameni s-au adunat pe Dealul Patriarhiei la cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală, organizat cu ocazia sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Au stat ore în şir la coadă pentru a se închina la moaşte, iar unora li s-a făcut rău.

Pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou are loc în perioada 25-29 octombrie şi este considerat al doilea din România ca importanţă, după cel de la Iaşi, de Sf. Parascheva. De această dată, la Bucureşti, începând de joi şi până sâmbătă, 42 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale pe Dealul Patriarhiei. Majoritatea au acuzat stări de lipotimie (n.r. pierderea conştienţei în cadrul unei emoţii puternice, a unei dureri subite etc.), epuizare fizică, dar şi alte afecţiuni cronice.

d24-actu-2.jpg

Slujba a fost ţinută de un sobor de preoţi

 

Trei dintre ei au fost transportaţi la spital. În dispozitivul de intervenţie sunt pompieri şi medici ai UPU-SMURD Floreasca, precizează ISU Bucureşti-Ilfov. Copii sau bătrâni, unii bolnavi sau veniţi de la zeci de kilometri distanţă, au înfruntat fără să se plângă oboseala, înghesuiala, frigul, orele petrecute în picioare.

d34-actu-3.jpg

Mai multe echipaje de pompieri şi medici au fost în permanenţă pe Dealul Patriarhiei

 

„Nici nu simt oboseala, pentru că atunci când stai pentru Dumnezeu, parcă prinzi aripi”, spune o femeie de 73 de ani. „Moaştele fac minuni. Am venit să mă rog pentru sănătatea mea şi a copiilor”, adaugă o alta. Sâmbătă a fost a treia zi în care oamenii s-au adunat la Patriarhie, ieri fiind şi ziua praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie del Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Liturghia a început la ora 9.00 şi a fost oficiată de Preafericitul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La slujbă a venit şi premierul Viorica Dăncilă, însoţită de vicepremierul Paul Stănescu, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, dar şi de Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni.

Click! spune

Duminică, 28 octombrie, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală va fi din nou Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina. Luni, 29 octombrie, de la ora 9.30, în Catedrală se va săvârşi o nouă slujbă de Sfânta Liturghie, iar la ora 12.00, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic, adusă de la Mănăstirea Cernica, va fi dusă înapoi.

La Sfânta Parascheva, 500 de oameni au primit ajutor medical

Tot luna aceasta, însă la Iaşi, circa 140.000 de oameni au participat la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Aglomeraţie mai mare, incidente mai multe.


Potrivit news.ro, în cele 5 zile de pelerinaj, peste 500 de oameni au necesitat îngrijiri medicale, iar câţiva zeci au fost transportaţi la spital. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat noaptea, când temperaturile au coborât sub zero grade Celsius.

 

Loading...

Citește și

  • Urmează două sărbători importante pentru creştinii ortodocşi. Iată care sunt cele mai cunoscute tradiţii pentru  spor şi sănătate la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, dar şi la cel al Sfântului Dimitrie cel Nou.

  • Sfantul Dumitru, traditii, foc

    Tradiţia populară spune că de Sfântul Dumitru, sărbătorit de creştini pe 26 octombrie, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-şi arate colţii. Pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, iar pe 26 octombrie, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.