Elena Udrea a născut fără medic, în toiul nopții: «Nu erau decât asistentele speriate»

Ultima actualizare:

    Elena Udrea, primele declarații despre nașterea fetiței sale Foto: Arhivă personală
Elena Udrea, primele declarații despre nașterea fetiței sale Foto: Arhivă personală

Elena Udrea a adus pe lume joi, 20 septembrie, o fetiță perfect sănătoasă care a primit nota maximă la naștere. Deși o aștepta pe cea mică abia peste o lună, în octombrie, Elena a ajuns în sala de nașteri mult mai devreme decât au estimat doctorii inițial. Astfel, fostul ministru al Turismului a născut în toiul nopții, în jurul orei 4 dimineața, ora locală din Costa Rica. După ce nașterea a decurs perfect normal și informația a ajuns la scurt timp și în România, Elena a oferit primele declarații referitoare la fericitul eveniment din viața sa.

La câteva ore după ce a născut, Elena Udrea a oferit primele informații referitoare la modul în care s-a desfășurat fericitul eveniment. Se pare că fostul ministru a mers la un control lunar, iar doctorii și-au dat seama că micuța va ajunge pe lume mult mai repede decât au preconizat ei inițial, astfel că au reținut-o pe Elena Udrea în spital. Totuși, în momentul în care aceasta a născut, în spital erau numai asistentele, iar când au venit și medicii, nașterea era deja pe sfârșite.

„Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate (..) Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a povestit Elena Udrea, pentru revista Viva

„Totul a fost pe repede înainte. Ne-a luat prin suprindere pe toţi. S-a întâmplat totul în 5 ore. Nu am avut timp de emoţii. Plus durerile de la naşterea naturală. Aproape nu înţelegeam că deja se născuse. Copilul e foarte bine, complet sănătos, avea deja peste 8 luni, cu aproape trei kilograme, 50 cm, este considerată un copil mare la vârsta lui. Eu sunt foarte bine. Nu am dormit, nu mi-e somn, sunt gata să plec acasă”, a mai declarat Elena Udrea pentru Mediafax.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net