Eficientizează consumul în casă. Așa reușești să plătești mai puțin la facturi!

cuplu-care-se-uita-la-o-factura.jpg

Facturile la apă, curent și gaze sunt de multe ori uriașe
Facturile la apă, curent și gaze sunt de multe ori uriașe
Foto: Shutterstock
Citeste tot despre: 

Cu toții vrem să avem confort în casă, dar totodată ne strâmbăm atunci când ne vin facturile la curent, gaze și apă. Specialiștii de la Eon Energie sunt de părere că putem plăti mai puțin dacă reușim să consumăm cu cap.

 Încălzire

  • Asigură-te de funcţionarea optimă a aparatelor consumatoare de gaze naturale. Verifică funcţionarea corespunzătoare a centralei termice pentru a evita consumul în exces de gaze natural;
  • Înlocuieşte centrala veche sau sobele cu o centrală cu tiraj forţat şi cameră etanşă de ardere (randament de aprox. 90%) sau cu o centrală termică în condensare (randament de aprox. 96%), pentru a obţine o economie de energie cu până la 20%;
  • Reducerea temperaturii pentru încălzirea locuinţei cu un grad mai puţin (între 19° C şi 21° C este ideal) îți poate aduce o economie de până la 10% la costurile de încălzire;
  • Foloseşte un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura din camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor cu încălzirea;
  • Izolează îmbinările ferestrelor cu garnituri de etanşare autoadezive (tip purfix). În cazul ferestrelor cu tâmplărie de lemn şi sticlă simplă, pierderile de căldură prin spaţiile neizolate pot reprezenta mai mult de 30% din totalul pierderilor de căldură în sezonul rece;
  • Poţi economisi până la 35% din costurile de încălzire prin reabilitarea termică a exteriorului casei. Reabilitarea oferă pe lângă economisirea costurilor de încălzire şi un confort îmbunătăţit.

Iluminat

  • Înlocuieşte becurile clasice cu becuri economice fluorescente sau cu LED. Consumă cu până la 75% mai puţină energie decât cele incandescente;
  • Mai multe surse de lumină sunt mai potrivite pentru iluminare decât o lumină centrală cu mai multă putere în waţi;
  • Stinge becul când nu eşti în încăpere şi instalează corpuri de iluminat cu senzori de mişcare ;
  • Becurile cu halogen funcţionează de obicei cu un transformator. Acestea consumă energie şi când becul este oprit. Pune comutatorul înainte de transformator pentru a economisi energie;
  • Foloseşte lumini solare cu reglaj electric pentru gradină. Lămpile solare nu trebuie să fie conectate la circuitul de curent al casei, iar cel mai bun lucru în toate acestea este că lumina din energia solară este gratuită;
  • Pentru decoraţiuni utilizează ledurile. Consumă cu 90% mai puţină energie electrică decât instalaţiile normale.

Aparate electrocasnice

  • Aparatele casnice  sunt marcate cu eticheta unitară de energie EU. „A” înseamnă că aparatul are un consum de energie scăzut; la clasa G consumul de energie este foarte ridicat. Achiziţionează electrocasnice din clasa A (A+ sau A++) care au un randament energetic mai mare;
  • Foloseşte căldura reziduală a plitei electrice care păstrează aceeaşi temperatură cel puţin 5 minute după oprire (minimum 10 minute în cazul cuptorului);
  • Maşina de spălat îşi reduce consumul de electricitate cu o treime dacă se foloseşte un program de spălare la 40° C în loc de 60° C;
  • Poziţionează frigiderul departe de o sursă de căldură. Consumă aproape dublu dacă stă aproape de calorifer sau aragaz;
  • Dezgheaţă congelatorul frigiderului în mod regulat. Consumă până la 30% mai multă energie dacă în el se adună gheaţă;
  • Televizorul, calculatorul sau orice alt aparat electronic lăsat în stand-by consumă între 40% şi 70% din energia pe care ar consuma-o dacă ar fi aprins. Ledul aprins înseamnă că aparatul continuă să consume energie electrică;
  • Scoate din priză consumatoarele de energie electrică în caz de neutilizare, pentru a evita consumul în stand-by. Utilizează prize programabile sau prelungitoare cu întrerupător pentru deconectarea uşoară a aparatelor care au funcţia stand-by;

Folosirea apei

  • Reglează din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece;    -
  • Înlocuieşte băile în cadă cu duşuri rapide. Pentru un duş se foloseşte de 3 ori mai puţină apă faţă de o baie în cadă;
  • Foloseşte capuri de duş low-flow (curgere lentă) sau baterii de cadă cu două trepte de reglare a debitului;
  • Înlocuieşte vasele de WC obişnuite cu unele cu un consum reglabil sau diferenţiat. Poţi reduce astfel cu până la 50% consumul de apă.
  • Foloseşte panouri solare. Pot acoperi până la 80% din necesarul de apă caldă menajeră al unei locuinţe;
  • Colectează apa de ploaie. O poţi folosi la udatul grădinii sau la spălatul maşinii şi astfel poţi face o economie de până la 1.000 de litri de apă pe an.
  • Utilizarea unui calculator programabil de udare poate reduce costurile cu apa până la 40%. Dacă programezi să uzi gazonul dimineaţa între orele 2.00 şi 4.00 evaporarea este sub 10%.

 

 

 

 

 

 

loading...
Loading...