Educatoare, trimisă în judecată pentru lovirea copiilor, s-a întors la grădiniță. Părinții sunt revoltați

dana-munteanu-gradinita-3.jpg

Dana Munteanu, eductoarea cercetată pentru abuzuri asupra copiilor, a revenit la catedră
Foto: Arhivă personală

O educatoare trimisă în judecată pentru lovirea copiilor cu care interacționa a revenit de curând la grădinița unde a fost acuzată că a comis abuzurile. Aceasta s-a întors la grădinița Albinuța din Sectorul 2 al Capitalei, deși ar fi fost filmată în timp ce lovea mai mulți copii, după ce magistrații i-au revocat controlul judiciar în urmă cu doar câteva zile.

Dana Munteanu, educatoare la grădiniţa Albinuţa din Capitală, a fost acuzată că ar fi abuzat șase copii, fiind trimisă și în judecată în acest sens. Victimele ar fi fost copiii din grupa ei, însă femeia a revenit la serviciu de miercuri, arată surse judiciare. Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul femeii a fost trimis în judecată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în luna noiembrie 2019, iar de atunci până în prezent dosarul a ieşit din faza camerei preliminare, iar judecata de abia acum începe.

Educatoarea cercetată penal pentru violență s-a întors la catedră

Pe parcursul urmăririi penale, procurorul de caz a luat măsura controlului judiciar faţă de educatoare, contestaţiile acesteia fiind respinse de către instanţă, până pe 11 februarie. Se pare însă că în cele din urmă, magistrații au revocat măsura controlului judiciar, astfel că femeia a avut dreptul să se întoarcă la lucru. Una dintre măsurile dispuse prin controlul judiciar era ca femeia să nu se apropie de grădiniță, lucru care în prezent nu mai este valabil.

În rechizitoriu, procurorii au stabilit că femeia s-ar fi comportat violent cu copiii pe care îi avea în grijă. Aceasta i-ar fi lovit cu palma și i-ar fi tras de păr pe copii. Unul a vomitat, forțat să mănânce de aceasta. 

Ce fapte violente a comis educatoarea

„În cursul lunii octombrie 2017, in calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-învățare şi supraveghere, i-a introdus minorei … în vârstă de 4 ani, o jucărie de pluş in gură pentru ca aceasta să nu mai plângă, iar, în cursul lunii noiembrie 2017, a tras-o de păr provocând desprinderea unui smoc destul de consistent de păr. 

În cursul lunii octombrie a anului 2017, mai arată anchetatorii, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa” în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, a lovit-o cu pantofii peste obraji pe minora în vârstă de 4 ani. În cursul anului 2017, în calitate de educatoare la Grădiniţa de Stat nr. 12 „Albinuţa”, în timpul desfăşurării activităţii de predare-invăţare şi supraveghere, a lovit-o cu palma peste fund pe minora, în vârstă de 4 ani şi a forţat-o să mănânce”, se arată în dosarul întocmit pe numele femeii, unde mai apar multe alte scene de violență la adresa copiilor. 

Părinții, val de plângeri la adresa educatoarei

De asemenea, există atașate și mărturii ale mai multor părinți, care susțin că micuții lor sunt în pericol în prezent, în prezența educatoarei. Aceștia au detaliat toate scenele pe care le povesteau copii lor la întoarcerea de la grădiniță, plângând și fiindu-le frică să mai meargă a doua zi. Părinții spun că există și imagini cu abuzurile. 

Deși părinții au emis un val de plângere la adresa educatoarei, aceasta neagă complet acuzațiile și susține că iubește copiii. 

Instanța a decis revocarea controlului judiciar care o ținea pe educatoare departe de copii în urma scandalului în care a fost acuzată că îi agresa pe aceștia, pe motiv că și-ar fi învățat lecția, dar și pentru că nu mai are din ce venituri să-și câștige existența.

Cum se apără educatoarea

„În 41 de ani nu am avut parte de nicio plângere din partea vreunui părinte. Mamele minorilor care au formulat plângere împotriva mea sunt foarte bune prietene între ele, chiar rude, acțiunea acestora fiind făcută cu rea credință“, se arată în declarația reclamatei. „Copiii sunt viața mea!“, mai spune aceasta. Instanța consideră că a trecut suficient timp de la incidente, că femeia a conștientizat gravitatea faptelor sale și că nu le va mai repeta. 

Printre copiii abuzați s-a aflat și o fetiță de patru ani cu autism, iar părinții au creat un grup unde și-au împărtășit problemele pe care le-au întâmpinat copiii lor cu educatoarea. Aceștia veneau acasă plângând și povesteau că au fost bătuți, trași pe păr, smuciți etc. 

Există și probe video cu comportamentul violent al educatoarei

După ce câteva mame au făcut reclamație la poliție, la sfârșitul anului 2017, împotriva cadrului didactic de 60 de ani, în vara anului următor Poliția Secției 6 din Capitală a instalat camere de vederi în sala unde educatoarea își desfășura activitățile cu copiii. Educatoarea nu știa că orele sale sunt filmate, însă era conștientă că că este cercetată penal pentru rele tratamente asupra unor minori. Cu toate acestea, femeia a continuat să aibă comportamente violente cu copiii. Ulterior, cazul a fost construit și în baza filmărilor, care nu pot fi contestate, în care femeia are, într-adevăr, un comportament violent cu micuții. 
 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1