Ecaterina Andronescu: ”Nu schimbăm nici un examen anul acesta”

Ultima actualizare:

    Ecaterina Andronescu: ”Anul acesta toate evaluările se vor da exact aşa cum au fost anunţate la începutul anului.”FOTO: adevarul.ro
Ecaterina Andronescu: ”Anul acesta toate evaluările se vor da exact aşa cum au fost anunţate la începutul anului.”FOTO: adevarul.ro

Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, anunțase că ar dori să introducă examen de treaptă după clasa a X-a. În felul acesta, cei care luau examenul vor intra la liceu, iar picații vor putea merge la școli profesionale. Iată că s-a răzgândit și nu mai schimbă nici un examen.

Ecaterina Andronescu, ministrul educației, a anunțat că vrea să facă mai multe modificări privind evaluările elevilor. Anunțase un examen la sfârșitul clasei a X-a, iar cei care promovau ar fi urmat să meargă la liceu, iar cei cu medii mici să învețe o meserie. Între timp, s-a răzgândit.

Admitere la liceu nu se schimbă anul acesta

”Nu putem să schimbăm nici o regulă a jocului în timpul jocului. Deci, anul acesta toate evaluările se vor da exact aşa cum au fost anunţate la începutul anului.  Însă vor exista modificări majore odată cu noua lege a educatiei. Dacă până acum notele de la evaluările din clasa a IV-a nu erau trecute în catalog şi rezultatele erau comunicate doar părinţilor, conform ministrului, situaţia se va schimba”, a spus Ecaterina Andronescu, la Antena 3. 

”Uitându-mă la rezultate am pus întrebare: Care sunt cauzele pentru care ajungem cu elevii noştri în clasa a a VIII-a şi, la evaluare, constatăm că nu ştiu să calculeze, că nu ştiu să citească, că nu ştiu să scrie. Ceea ce este, fără îndoială. Inacceptabil. Întorcându-ne, aşa, pe firul propriei istorii şcolare aş spune că nu trebuie să termine clasa a a IV-a nici un copil care nu ştie să scrie şi să citească. În sensul că învăţătoarea să se preocupe de acest lucru. Învăţătoarea, profesorul. Profesorii nu vor fi trasi la raspundere pentru rezultatele slabe ale elevilor”, a declarat ministrul Educației, la Antena 3.

Ecaterina Andoronescu se aşteaptă ca modificările pe care le-a propus să fie incluse în proiectul noii legi a educaţiei, proiect care va fi gata în curând. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net