După 20 de ani, încă se mai văd urmele tragediei de la Baloteşti! EXCLUSIV

8-9-act-toni_salabasev.jpg

aeronava parabusita
În urmă cu 20 de ani, la 31 martie 1995, un avion al companiei Tarom s-a prăbuşit la Baloteşti. 60 de oameni au murit
Foto: Mediafax

Au trecut 20 de ani de la cea mai mare catastrofă aviatică din România. Avionul companiei Tarom, cu destinaţia Bruxelles, având la bord 60 de persoane, s-a făcut praf la două minute după decolare pe 31 martie 1995. Deşi au trecut două decenii de atunci, pe câmpul proaspăt arat se mai găsesc încă rămăşiţe din aeronava prăbuşită la Baloteşti.

31 martie 1995. Ora 9.11. O explozie uriaşă, un zgomot asurzitor, apoi un nor mare de fum, asta îşi amintesc şi astăzi locuitorii din Baloteşti. Atunci, au alergat speriaţi pe câmp în speranţa că vor găsi supravieţuitori, dar au văzut un crater cu o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi resturi întinse pe o distanţă de circa 180 de metri.

Rămăşiţele avionului prăbuşit în urmă cu 20 de ani în comuna Baloteşti, pe terenul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare, încă sunt vizibile pe terenul proaspăt arat.

Reporterii Click! au adunat câteva bucăţi provenite din aeronava Airbus 310. O bucată din centura de siguranţă, un element din balamaua uşii, o tăbliţă de lemn pe care scrie Airbus, o piesă din trenul de aterizare. Obiecte reci care ascund însă multă durere! Localnicii, prietenii victimelor şi cei care au contribuit la identificarea cadavrelor, retrăiesc încă fiorii accidentului.
Martie 2015. Pe Mariana Cojocariu, secretar la Primăria Baloteşti am găsit-o la acelaşi birou unde lucra şi acum 20 de ani. Îşi aminteşte minut cu minut despre nenorocirea din 1995.  “Mă trec şi acum fiorii când vă vorbesc despre acele momente. Toţi cei care lucram la primărie, ne-am mutat la IML timp de o lună, să ajutăm la identificare. Pentru că au fost şi mulţi străini în avion, autorităţile de peste hotare au trimis fişele medicale ale cetăţenilor pentru a uşura munca. A durat destul de mult până am început să înregistrăm victimele, primul a fost un bărbat belgian. Am asistat la scene pe care nu le voi uita niciodată, os cu os şi dinte cu dinte, au fost înapoiate familiilor doar mici rămăşiţe”, mărturiseşte cu emoţie Mariana.

George V. Constantin, fost taximetrist, îşi aduce aminte că a avut ocazia să ajungă printre primii la aeroport, cu o clientă abia sosită în România. “Eram în post la aeroport. Pe la ora 11, a ieşit din aeroport o domnişoară foarte grăbită cu bagaje, avea un reportofon în mână, vorbea engleză, mi-a zis că este reporter la BBC şi m-a rugat urgent să o duc să transmită de la locul faptei. Când am ajuns acolo erau deja soldaţi ai Ministerului de Interne, pompieri, sosise procurorul, poliţia, se făcuse cordon pe şosea, nu puteai intra decât dacă erai rudă cu cei din avion, imaginea era clară, puteai vedea un crater şi o bucată de avion din spate pe care scria Airbus”, povesteşte, cu lacrimi în ochi, Constantin.
În aeronava de tip Airbus A310 şi-au găsit sfârşitul trei americani, un francez, un olandez, doi spanioli, un thailandez, nouă români şi 32 de belgieni. Plus membrii echipajului. Încă 11 suflete!

«Se simţea miros de om ars»

Bătrânii din comuna Baloteşti povestesc că s-au auzit întâi explozii în aer, scântei, apoi au văzut avionul cum s-a înfipt în pământ. “Eram, taică, cu vaca pe câmp. Este ceva normal să auzi tot timpul cum decolează şi aterizează avioanele. În acea zi de primăvară, pe la 7 dimineaţa, se simţea miros de ars pe câmp, de la paiele pe care le-au aprins sătenii. După vreo două ore, am auzit o bubuitură venită din cer, apoi am simţit cum se cutremură pământul. În aer a început să se simtă miros de om ars”, ne-a povestit săteanul Costică Grigore.

 

«Am pierdut opt colege de zbor»

În compania Tarom, angajaţii cu vechime îşi aduc aminte cu groază de catastrofă. Mioara Popa (55 de ani), însoţitoare de bord, priveşte în urmă cu lacrimi în ochi. Şi-a pierdut colegele alături de care împărţea şi bune şi rele atunci când erau în aer. “Echipajul zborului era format din opt însoţitori de zbor, comandantul, copilotul şi ofiţerul de securitate. Atmosfera nu era de veselie, era criză de oameni. Şefa de cabină de pe zborul groazei  zicea mereu: «Am să fiu instructor, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care-l voi face». Din păcate pentru ea a fost ultima cursă”.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1