Doi copii din Focșani, mesaj de dor pentru mama medic: "Ea este glasul de înger care ne spune povești"

Ultima actualizare:
Alexandru şi Sabina  visează la momentul  când mama se va  întoarce la ei
Alexandru şi Sabina visează la momentul când mama se va întoarce la ei

Tulburător! Doi fraţi din Focşani, un băieţel şi o fetiţă, se află acum în grija bunicilor. De la începutul pandemiei de coronavirus, cei doi prichindei nu şi-au mai văzut mama, care este medic şi care luptă în prima linie împotriva temutei boli. Despărţiţi de o lună şi jumătate de cea care le-a dat viaţă, copiii i-au trimis un mesaj plin de emoţie.

Fraţii Alexandru şi Sabina, doi puşti frumoşi şi năzdrăvani, aflaţi în grija bunicilor încă de când a început pandemia, şi-au pierdut răbdarea şi abia aşteaptă să-şi reîntâlnească mămica, de profesie doctoriţă. Bianca Ramona Andoni este medic specialist şi face parte, alături de colegi, din prima linie a bătăliei cu pericolul numit COVID – 19.

Doctoriţa Andoni e coordonator în compartimentul pentru prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă “Doctor Alexandru Popescu” Focşani şi a fost cooptată şi în echipa militară de conducere a personalului din Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” Focşani. Cele două spitale au devenit focar de infecţie cu noul coronavirus, astfel că medicul nu a mai ajuns acasă de pe 13 martie. Prin urmare, de peste o lună şi jumătate, cei doi micuţi, Alexandru şi Sabina, şi-au văzut mama doar în poze sau la televizor, aşa că nu mai pot de dorul ei. 


    Alexandru şi Sabina  visează la momentul  când mama se va  întoarce la ei
Alexandru şi Sabina visează la momentul când mama se va întoarce la ei

«O vedem doar în poze» 

Prin urmare, cei doi frăţiori au trimis un mesaj video, prin care îşi încurajează mama - erou care luptă zi de zi cu inamicul invizibil. „Mama este dulce, aşa cum ne-o amintim când ne ţinea în braţe, mama este glasul de înger care ne spunea seara poveşti, mama, de care ne este enorm de dor, este eroul pe care îl vedem la televizor”, se arată pe Facebook, în postarea care însoţeşte mesajul lui Alexandru şi al Sabinei. “Mulţi copii citesc legende şi află despre supereroi, noi ştim că mama este unul dintre eroii acestor zile în lupta cu inamicul invizibil. Ne este dor de mama pe care o vedem doar în poze de o lună şi jumătate. Bunicii sunt aliaţii noştri să o susţinem pe mami. Mama noastră este puternică. Stăm acasă şi aşteptăm ziua victoriei”, se mai spune în textul de lângă mesajul adresat mamei. 

Postat pe pagina de Facebook a Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, mesajul video al celor doi puşti a stârnit emoţie în rândul internauţilor şi a strâns multe comentarii. “Dumnezeu să vă aibă în pază, Domnilor Doctori!”, a scris Luminiţa Mureşan, iar Genoveva Stoica a ţinut să-şi arate recunoştinţa faţă de medicul aflat la distanţă faţă de copii: “Mulţumim, doamna doctor Bianca Ramona Andoni! Un OM minunat!” 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net