Detaliile șocante pe care i le-a povestit Gheorghe Dincă unui coleg de celulă: «Pe prima am vrut să o arunc în Olt»

Ultima actualizare:

    Gheorghe Dincă ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, după noile mărturisiri Foto: arhivă personală
Gheorghe Dincă ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, după noile mărturisiri Foto: arhivă personală

Câteva dintre conversațiile dintre Dincă și un coleg de-al său de celulă au fost interceptate și redate în rechizitoriul trimis în instanţă de procurorii DIICOT, fiind probe importante la dosar. Acesta dezvăluie detalii explicite ale crimelor și spune că, inițial, avea alte planuri pentru a scăpa de trupul neînsuflețit al Luizei Melencu.

Gheorghe Dincă i-a povestit unui coleg de celulă că, iniţial, a vrut să arunce în râul Olt corpul Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie 2019, însă apoi s-a răzgândit şi a ars cadavrul într-un butoi din curtea casei sale. Mai jos aveți câteva stenograme ale conversației celor doi bărbați, unde Dincă îi explică acestuia mai multe detalii legate de crimele sale, informează Agerpres.

Stenogramele conversației dintre Gheorghe Dincă și un coleg de celulă

Conversaţie din data de 26.10.2019, începând cu orele 01:10:52.

Dincă Gheorghe: Păi stai să-ţi spun! Eu normal pe prima am vrut să o arunc în Olt.

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: Înţălegi? Am vrut să învelesc în sârmă... să dau peste sacii ăia, peste ălea. Ce m-am gândit: 'Bă omule, eu o duc la Olt...pă pod, seara. Opresc la mijlocul podului, nu vine nicio maşină din colo, din colo, se vede că dacă e bombat aşa vezi...oho, am luat-o şi ţup!' (onomatopee) Şi zic: 'Nu la Olt!'. Deşi cenuşa când a fost, după ce a fost şi n-am dus-o la Olt, mi-a venit... fiind ăla în curte şi eu lucrând... Opa!... Ştii? Am văzut...butoiul (neinteligibil), dar nicio secundă n-am stat că trebuie ars atâta, că trebuie băgat foc atâta, că trebuie făcut... atâta, n-am avut calcule făcute.

Coleg celulă: Cu butoiul ai făcut experimentul pe loc?

Dincă Gheorghe: Da' ce experiment, mă! Că nu m-am gândit la experiment sau dacă e bine sau...

Coleg celulă: Voiai să scapi de mort.

Dincă Gheorghe: PĂI DA! SĂ SCAP SĂ NU MĂ PRINDĂ.

Dincă Gheorghe: SĂ SCAP CA SĂ NU MĂ PRINDĂ, SĂ NU MĂ DUC LA PUŞCĂRIE, ÎNŢĂLEGI?

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: SĂ SCAP!

***

Conversaţie din data de 09.11.2019, începând cu orele 21:20:22.

Coleg celulă: Când ai băgat-o în foc... cât ai pregătit focul?

Dincă Gheorghe: Nu, NIMIC. CE SĂ PREGĂTESC FOCUL... O CÂRPĂ DĂ... DISTANŢA BĂI, DISTANŢA, DISTANŢA DE LA... ERA AŞA...

Coleg celulă: Atâta era... nu?

Dincă Gheorghe: NU... AŞA...

Coleg celulă: De foc.

Dincă Gheorghe: Distanţa de pământ.

Coleg celulă: Da, că era...

Dincă Gheorghe: Şi aici venea... au fost nişte şuruburi, VREO ŞASE ŞURUBURI PUSE AŞA... ŞI DREPTE, CA SĂ STEA SĂ NU INTRE ÎN PĂMÂNT, CĂ ERAU CAPUL ÎN JOS, D-ALEA GROASE, CU HEXAGON.

Coleg celulă: Da.

Dincă Gheorghe: ŞI LE-AM SUDAT FIER BETON CARE LE ŢINEA, CA NIŞTE PIROSTRII. ŞI PESTE ELE AM PUS SITĂ.

Coleg celulă: Da...

Dincă Gheorghe: ŞI SUB ALEA ERAU ÎNCĂ DOUĂ FIARE DATE GAURĂ ÎN BUTOI CA SĂ NU SE ÎNDOAIE ASTA SĂ CADĂ.

Coleg celulă: Corect.

Dincă Gheorghe: ERA DATĂ GAURĂ ÎN BUTOI, că eu puneam greutate, puneam aluminiu, puneam...

Coleg celulă: Şi când ai băgat acolo automat o ţinea şi pe ea fiarele alea...

Dincă Gheorghe: PE EA O ŢINEAU, DAR NU LUA FOC.

Coleg celulă: Nu lua foc aşa...

Dincă Gheorghe: Nu, nu. SE ALIMENTA CU OXIGEN PE SUB CU, PE SUB...

Coleg celulă: Şi curgea slănina, şunca?

Dincă Gheorghe: Păi am avut tablă, pe tablă a curs şi... totul a ars, totul...

Coleg celulă: Ai văzut oasele roşii?

Dincă Gheorghe: Păi da, erau roşii. Păi datorită temperaturii mari... Şi când se topea...

***

Conversaţie din data de 09.11.2019, începând cu orele 21:36:41.

Coleg celulă: Adică ai inventat noua modă de a scăpa de cadavru.

Dincă Gheorghe: SĂ ARZI ÎNCONTINUU PÂNĂ SE FAC ELE ZOB, ASTA E ŞMECHERIA. Din ce am observat eu acum de la mine, dar nu... n-am ştiut, de unde să ştiu eu de treaba asta?”

DIICOT l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dincă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre, el fiind acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

Cum spun anchetatorii că ar fi ucis-o Dincă pe Luiza Melencu

Anchetatorii precizează în documentul trimis instanţei că, în urma unui conflict iscat între Gheorghe Dincă şi Luiza Melencu, ca urmare a unui act sexual petrecut între cei doi, „Dincă ar fi trecut la planul de suprimare a vieţii victimei, fiind conştient că acesta era singurul mod de a-şi ascunde faptele extrem de grave deja comise şi astfel de a scăpa de răspundere”.

„Ca atare, cu o violenţă extremă, lipsit total de autocontrol şi compasiune, beneficiind şi de imposibilitatea victimei de a se mişca întrucât era imobilizată de pat, cu faţa în sus, legată cu mâinile la spate, Gheorghe Dincă a început să aplice victimei Mihaela Luiza Melencu lovituri puternice, repetate, cu pumnii în zona capului şi în zona toracelui, până când, în cele din urmă, 'a auzit cum se rupe coşul pieptului'”. După aceea, Dincă i-ar fi luat cadavrul fetei și l-ar fi dus „în curte, unde se afla şi butoiul de fier din tablă zincată pe care inculpatul îl modificase şi îl folosea ca incinerator” și i-a ars trupul acesteia. 

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net