De ce sunt mucenicii în forma cifrei 8

Ultima actualizare:

    Mucenicii au forma cifrei 8 pentru că reprezintă infinitul, nemurirea. Cei mari sunt specifici Moldovei
Mucenicii au forma cifrei 8 pentru că reprezintă infinitul, nemurirea. Cei mari sunt specifici Moldovei

In fiecare an la 9 martie creștinii sărbătoresc”cei 40 de mucenici”. Conform tradiției, se pregătesc 40 de colaci care se numesc mucenici sau măcinici și au forma cifrei 8 iar Click! îți explică de ce.

Potrivit reprezentanților Patriarhiei, cifra 8 este simbol al infinitului și al echilibrului cosmic. Semnul pare să-si aibă originea în neolitic, în ritualurile de marcare a anului nou celebrat la echinocțiul de primăvară, cifra 8 fiind o reprezentare plastică a zeului indo-european antropomorf”, Forma de 8 a mucenicilor mai poate fi interpretată ca și cununa pe care dumnezeu a așezat-o pe capul fiecarui mucenic în noaptea în care au stat in lacul înghețat.

Mucenici mari în formă cifrei 8 în Moldova

Se amestecă într-un vas apa călduţă, uleiul, drojdia şi zahărul. Se încorporează treptat făina şi, după ce aceasta începe să se îngroaşe, se frământă cu mâna. Se frământă foarte bine, ca aluatul de pâine, vreo 10-15 minute, apoi se acoperă cu un prosop curat şi se lăsă la crescut într- un loc călduros. Se tapetează cu făină blatul de lucru şi, după o jumătate de oră (când aluatul şi-a dublat volumul), se împarte în bucăţi egale. Se rulează fiecare bucată de aluat până ce se obţin fâşii, care se “împletesc” în formă de 8. Odată formaţi, mucenicii se pun în tavă, pe hârtie de copt, şi se mai lasă la crescut 30 de minute. Se bagă apoi tava în cuptorul bine încins şi se lasă 30-40 de minute la foc mediu spre tare (200 grade C). Se face siropul dizolvând zahărul în apă. După ce se scot din cuptor mucenicii rumeniţi, se lăsă la răcit vreo zece minute, apoi se stropesc cu sirop din abundenţă. Pentru a se îmbiba mai bine, se toarnă în tavă siropul rămas. Se ung apoi cu miere şi se presară nucă măcinată.

Mucenici mici în forma cifrei 8 în Muntenia

In Muntenia, forma mucenicilor se păstrează, dar dimensiunea este mult mai redusă iar modul de preparare diferă. In principiu, ingredientele rămân aceleași, însă mucenicii după ce sunt modelați sunt fierti în apă îndulcită – simbol al lacului înghețat în care au fost aruncați cei 40 de mucenici si a supraviețuirii lor miraculoase.

Cine au fost cei 40 de mucenici?

Sfinții 40 de Mucenici erau soldati creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Acestia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Afland despre credinta lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Pentru ca toți au refuzat să renunțe la creștinism, acesta a poruncit să fie uciși cu pietre. Asta nu s-a intamplat, pentru ca pietrele aruncate se întorceau împotriva celui ce le arunca. Apoi, a poruncit sa fie aruncati într-un iezer, însă cei 40 de mucenici au supraviețuit și acestei încercări. Agricolae a ordonat în cele din urmă uciderea lor, arderea trupurilor și aruncarea rămășițelor într-un râu unde nimeni să nu le găsească

Citiți în Click!

Spune-mi ce mănânci...Mucenicii cu multă nucă, o delicatesă sănătoasă

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia : Tradiții strămoșești care atrag norocul și sporul în viața credincioșilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net