De ce nu a vrut Ceauşescu să-şi mărească salariul când i s-a propus

5-actu-1-3col.jpg

Nicolae Ceauşescu a condus România timp de 22 de ani
Citeste tot despre: 

Vă vine sau nu să credeţi, salariul lui Nicolae Ceauşescu, dictatorul care a condus România timp de 22 de ani şi care a sfârşit în zilele Revoluţiei din ‘89, nu era cel mai mare din ţară. Mai mult, când i s-a propus o mărire consistentă de salariu, el a refuzat.

Fostul ministru de Finanţe şi consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu, Petre Gigea (88 de ani), este cel care a dezvăluit salariile pe care le încasau, în anii comunismului, şeful statului, premierul şi miniştrii. Culmea, leafa tovarăşului Ceauşescu nu era nici pe departe cea mai mare din ţară. „15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei, deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari”, a declarat, pentru gds.ro, Petre Gigea.

„La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a mai explicat Petre Gigea. 

5-actu-2-2col.jpg

Petre Gigea, consilierul „tovarăşului”, a dezvăluit salariile comuniştilor

În aceeaşi perioadă, salariile românilor de rând variau între 1.500 şi 3.600 de lei. De asemenea, o franzelă costa 2,5 lei, 1 kg de zahăr 11 lei, 1 litru de ulei 12 lei, 1 kg de carne de porc 33 de lei, 1 litru de benzină 9 lei, un bilet de tramvai 2 lei, un televizor cu tub între 2.000 şi 4.000 de lei, iar o maşină Dacia 70.000 de lei.

„La sugestia unor colegi miniştri, prin noiembrie 1985, m-am dus într-o zi la Nicolae Ceauşescu cu o propunere de mărire a salariului lui, ştiind că, implicit, se vor mări astfel la toţi de sub el. Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca preşedinte al României. De ce? Se majoraseră salariile şi directorul general din Valea Jiului încasa 19.000 de lei  pe lună (salariu plus sporuri). Nu a fost de acord cu propunerile mele şi a acceptat mărirea salariului de la 15.000 la 16.000 de lei, adică echivalentul a 530 de dolari SUA”, a declarat Petre Gigea.

Loading...