De ce nu a adoptat-o familia Şărămăt pe Sorina. Cum a ajuns fetiţa la ei

Ultima actualizare:

    Soţii Mariana şi Vasile Şărămăt, alături de Andreea şi Sorina
Soţii Mariana şi Vasile Şărămăt, alături de Andreea şi Sorina

Cazul Sorinei, fetiţa de 8 ani târâtă de procuror din casa de la Baia de Aramă, este urmărit cu sufletul la gură. Autorităţile se străduiesc să găsească o rezolvare în favoarea copilei, iar asistentul maternal se zbate să o aducă din nou acasă. Mariana Şărămăt a povestit cum a cunoscut-o pe Sorina, pe când aceasta avea un an şi două luni.

Mariana Şărămăt încearcă să explice de ce nu a înfiat-o pe Sorina, fetiţa luată pe sus de procurorul Maria Piţurcă, în prezenţa mascaţilor, din casa unde a locuit timp de şapte ani. Asistentul maternal a povestit cum a întâlnit-o pe Sorina şi ce a urmat.

”După ce am devenit asistent maternal m-am dus la centru, trebuia să fac cunoştinţă cu doi copii. Era anul 2012.  Acolo mi s-au scos amândouă fetiţele. Prima dată mi-au adus-o pe Sorina, apoi pe Andreea. În momentul în care am luat-o în braţe pe Sorina, m-a luat cu mâinile de gât şi şi-a lipit faţa ei de faţa mea. Am zis că orice ar fi eu plec cu fetiţa asta acasă. Avea un an şi două luni. După aceea am aflat că este născută pe 25 aprilie, iar eu sunt născută 27 aprilie. Am zis că poate destinul a făcut în aşa fel să fim amândouă tăuroaice. A fost nevoie să facem şase vizite până să o putem lua acasă”, a detaliat Mariana Şărămăt la emisiunea ”Sinteza zilei”, de la Antena 3.

Copila de 8 ani se află acum la Ramona Săcărin, mama adoptivă
Copila de 8 ani se află acum la Ramona Săcărin, mama adoptivă

Femeia a povestit că, după trei luni, autorităţile au anunţat că Andreea este adoptabilă şi că tot atunci ea a făcut cerere de adopţie şi pentru Andreea, şi pentru Sorina. ”Dacă tot făceam demersurile pentru Andreea, ne-am spus să le facem şi pentru Sorina. Doamnele de la DGASPC Mehedinţi ştiau situaţia noastră, ştiau că suntem ataşaţi de fete şi fetele de noi, şi nu au vrut. Au spus că Sorina nu e încă adoptabilă, încă o mai vizitează părinţii”, a adăugat asistenta maternală.

Curând, Mariana Şărămăt s-a trezit cu soţii Săcărin, din Statele Unite, pentru întâlniri cu Sorina. ”Le-am spus că sunt două fete luate împreună, la aceeaşi vârstă, merg împreună la şcoală. Nu au stat niciodată una fără alta, deci hai să facem ceva să nu le despărţim. Şi mi-au spus din start că aşa ceva nu se poate întâmpla pentru că au cheltuit 30.000 de dolari şi că au paşaportul făcut pentru ea. Le-am spus că vând casa, vând maşina, vând orice numai să renunţe la fată. Nu au vrut! Am ajuns să-i rugăm să nu ne facă aşa ceva. Am început să plângem şi îi rugăm să nu o ia pe Sorina”, a pus Mariana Şărămăt.

Soarta puștoaicei de etnie romă, la mâna judecătorilor

Trei procese care o vizează pe Sorina Săcărin, fata de 8 ani adoptată de o familie româno-americană, dar „revendicată“ şi de fosta ei asistentă maternală, au avut ieri termen de judecată. Magistraţii ar fi trebuit să se pronunţe pe mai multe cereri înaintate de Bogdan Licu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şirul de procese a fost generat de modul agresiv în care Sorina a fost preluată de la familia Şărămăt, care o ţinea ilegal de mai bine de o lună, pentru a fi dusă la soţii Gabriel şi Ramona Săcărin, care au adoptat-o. În procesul de la Tribunalul Olt, care a avut ca obiect ordonanţa preşedinţială prin care să i se interzică Sorinei să părăsească ţara, instanţa a hotărât să-şi decline competenţa către Judecătoria Slatina. Prin urmare, va mai dura câteva zile până când dosarul va ajunge la noua instanţă. Tot ieri, la Curtea de Apel Craiova, judecătorii au luat în discuţie cererea de revizuire a dosarului de adopţie, înaintată tot de procurorul general. Magistraţii au amânat cauza pentru azi.

În schimb, judecătorii ÎCCJ au hotărât că decizia rămâne să fie luată la Craiova. Şi tot ieri, la Consiliul Superior al Magistraturii, Maria Piţurcă, procuroarea care a revoltat o ţară întreagă după ce a luat fetiţa pe sus din familia fostei asistente maternale, a dat explicaţii în faţa superiorilor, care urmează să ia azi o decizie în privinţa sancţionării magistratei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net