Cum vor fi tratați asimptomaticii. Guvernul a aprobat OUG pentru pacienții cu forme medii şi uşoare de COVID

Ultima actualizare:

    Ministrul Sănătății, Nelu TătaruFoto: Arhivă Click
Ministrul Sănătății, Nelu TătaruFoto: Arhivă Click

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care va permite ca pacienții cu COVID-19, cu forme medii și ușoare, și asimptomatici să fie tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie.

Pe 15 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța că guvenul pregătește o ordonanţă de urgenţă pentru ca pacienții cu forme uşoare şi medii de Covid-19, precum şi cei asimptomatici să poată rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, în timp ce cazurile grave vor fi spitalizate.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a declarat Nelu Tătaru joi, potrivit Agerpres, citată de Digi 24.

Citește și:

De ce mor atâţia români de COVID-19. Explicația a trei specialiști

Ordonanţă de urgenţă pentru ca asimptomaticii şi simptomaticii fără comorbidităţi să fie trataţi la domiciliu



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (6) png
HKsZ7cCWIAExW F (1) jfif
bani plic istock jpg
Malaga, foto Shutterstock jpg
722384701 1446716254157115 2039474255990538101 n jpg
ap JPG
AFP  20260324 antoni gaudi sagrada familia barcelona  urbanandsport thesagra260322 nphQ3  v1  HighRes  TheSagradaFamiliaCro png
Munca devreme la birou  Foto Freepik com jpg
image
image