Cum să te pregătești la Bacalaureat 2018, cu o lună înainte examen

Ultima actualizare:

    Elevii din clasele a Xii-a și a XIII-a mai au o lună până începe examenul de Bacalaureat 2018FOTO: Click!
Elevii din clasele a Xii-a și a XIII-a mai au o lună până începe examenul de Bacalaureat 2018FOTO: Click!

Mai este o lună până când va începe examenul de Bacalaureat 2018. Prima probă este programată luni 25 iunie. Iată câteva sfaturi de la specialiști: cum să iei note mari și cum să te pregătești cu o lună înainte.

Indiferent de subiect sau de probă, există nişte reguli ”de aur” care ajută la creşterea notelor. Click! vă dă ponturi de la Ministerul Educaţiei şi de la profesori care au elaborat subiecte pentru aceste examene.

  • Nu te grăbi! Subiectele au fost gândite astfel încât să fie timp suficient pentru rezolvare și de verificare a răspunsurilor. Ministerul Educaţiei precizează că punctajul se acordă pentru întreaga lucrare, indiferent dacă sunt abordate sau nu toate subiectele.
  • Citeşte de două ori cerinţa sau de câte ori este nevoie ca să înţelegi exact ce se cere.
  • Dacă ai un scris ”urât”, fă-ţi timp să redactezi lucrarea mai atent.
  • E bine ca elevul să înceapă cu subiectul pe care îl ştie cel mai bine. Dacă le abordează în ordinea dată, e posibil ca una dintre cerinţe să nu-i fie cunoscută şi atunci riscă să apară blocajul. Dacă tratează subiectele în ordinea în care le stăpâneşte, devine mai relaxat. Ar fi bine să lase spaţiu între subiecte, pentru cazul în care îşi mai aminteşte ceva şi va trebui să completeze subiectul. Când crede că a terminat de scris, mai citeşte o dată lucrarea şi face corecturile necesare.
  • La probele scrise, textul  trebuie să fie clar, organizat, coerent, logic, cu echilibru între introducere, conţinut şi încheiere.  Scrisul trebuie să fie citeţ, să se structureze pe paragrafe, să aibă cât mai puţine ştersături. Se acordă puncte importante pentru utilizarea limbii literare, cu o varietate de cuvinte, o claritate a enunţurilor şi cu sintaxă adecvată.
  • Primeşti 3 puncte dacă foloseşti argumente convingătoare, formulări de valoare relevante. Primeşti 2 puncte pentru utilizarea limbii literare. Primeşti 1 punct dacă laşi margini la pagina lucrării şi dacă scrisul se înţelege fără efort. Schimbi ideea, începe un rând nou. Primeşti 1 punct dacă respecţi limitele de spaţiu. De pildă, se cere un eseu de minimum 400 de cuvinte, asta înseamnă cel mult două pagini scrise ordonat.
  • La probele scrise, sunt trei subiecte. Dacă ai grijă să răspunzi corect la primele două, vei primi garantat notă de trecere. La un text argumentativ, de pildă, nu contează dacă părerile sau opiniile tale sunt corecte sau nu, contează argumentele şi să fii convingător.
  • Câştigi puncte dacă exprimi puncte de vedere personale şi dacă poţi să convingi cu acestea pe profesori. 
  • Dacă foloseşti corect limba română, câştigi puncte importante. Nu este o glumă! Foarte mulţi candidaţi uită să pună punct la sfârşitul propoziţiilor şi neglijează, în general, normele de punctuaţie. 

Recomandări până la examenul de Bacalaureat 2018

Testaţi tot timpul

Pe ultima sută de metri nu ştii cum să recapitulezi mai repede şi mai eficient? Cercetătorii spun că folosirea testelor este mult mai bună pentru învăţare decât recapitularea. Chestionarele îi obligă pe elevi să se gândească la ceea ce au studiat şi le permite să verifice eventualele lacune în cunoştinţele lor.

Să fie linişte!

Unii oameni ascultă muzică atunci când vor să fie relaxaţi sau să-şi îmbunătăţească starea de spirit. Nu este o idee bună pentru cei care învaţă pentru examene, spun specialiştii britanici citaţi. ”Ideea că ascultarea operelor lui Mozart va face copilul mai inteligent este unul dintre cele mai vechi mituri din psihologie. Studiile au arătat că oamenii care învaţă ascultând muzică îşi amintesc mai puţin decât cei care citesc în linişte. Muzica poate distrage atenţia”, spun britanicii Bradley Busch şi Edward Watson.

Ieşiţi la aer curat!

Perioada de petrecere a timpului liber e unul dintre cele mai eficiente modalităţi de a reduce nivelul de stres. Elevii care petrec timp în parc se simt mai fericiţi şi mai concentraţi pe tot parcursul zilei. Peisajele, liniştea, îi ajută pe elevi să se încarce cu energie.

Părinţi, fiţi pozitivi!

Studiile recente arată că reacţiile părinţilor atunci când copilul lor face o greşeală joacă un rol imens în mentalitatea copilului lor. Dacă părinţii pot reacţiona în mod pozitiv la şocuri, în loc să le aprecieze negativ, copilul are mult mai multe şanse. În următoarele săptămâni, vor exista în mod inevitabil unele dezamăgiri. Aşadar, alegeţi-vă cuvintele! Copiii sunt foarte pricepuţi să evalueze reacţiile părinţilor. Când copilul are succes, tipul de laudă pe care îl folosiţi are mare importanţă. Mulţi părinţi sunt tentaţi să le spună doar ”eşti atât de deştept!”. Puteţi adăuga şi ”ai făcut bine”, ”ai muncit mult”.

Odihna e importantă

Somn de până la 10 ore pe noapte, la ore fixe, spun specialiştii. Odihna poate fi o armă puternică în timpul perioadei de examene. Vă ajută să vă îmbunătăţiţi memoria, capacitatea de a trata stresul, creativitatea.

Calendarul probelor de Bacalaureat 2018

Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă - la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 va începe în 20 august și se vor încheia pe 31 august. Afișarea rezultatelor se va face în 1 septembrie, până la ora 12.00, iar contestațiile se vor putea depune până la ora 16.00.

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net