Cum îți recuperezi pagubele dacă faci accident cu un șofer care nu are mașina asigurată

accident-5-masini-barbu-vacarescu.jpg

masini, accident, aviatiei
Cinci mașini au fost făcute praf de un șofer certat cu legea
Foto: Sever Gheorghe

Ai avut ghinionul să fi lovit în trafic de un șofer care nu are mașina asigurată? Trebuie să știi că-ți poți recupera paguba. Totul este să te adresezi Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Sunt multe cazuri în care șoferi inconștienți ies pe drumurile publice la volanul unor autoturisme fără RCA.

Neșansa face ca unii dintre ei să producă și evenimente rutiere, în urma cărora persoane nevinovate se trezesc cu mașinile praf.

Așa ceva au pățit zilele trecute cinci bucureșteni, pe Șos. Barbu Văcărescu, din sectorul 2. Se aflau la semafor când un individ urmărit de Poliție i-a făcut praf.

Acesta conducea un Audi neînmatriculat, cu numere de Bulgaria. Dar iată ce se poate face într-un asemenea caz!

”Asiguratorii plătesc un fond pentru astfel de situații, iar șoferii păgubiți se pot adresa BAAR”, ne-a explicat Claudiu Costache, broker financiar la Activ Asigurări.

Paguba le este acoperită doar dacă mașina care a produs accidentul a fost identificată. În cazul în care nu se știe, se acordă despăgubiri pentru vătămarea integrității corporale, sănătății ori pentru deces. Pentru daunele materiale se aplică o fransize de 500 de euro, echivalent în lei la cursul BNR.

Cum se deschide un dosar de daune în acest caz

- intri pe www.baar.ro și descarci formularul Avizare daună dedicat (persoană fizică sau, după caz, persoane juridice) pe care îl completezi și semnezi ( o face doar proprietarul);  

- actul din care rezultă vinovăția și circumstanțele producerii accidentului (de ex. Proces verbal de contravenție, Constatarea Amiabilă de Accident, Hotărâre judecătorească, etc.) – original;

- autorizația de reparații eliberată de Poliție pentru vehiculul avariat – copie;

- împuternicire/mandat de reprezentare – doar dacă este cazul – acordat de către proprietarul de drept al vehiculului (conform model Organism de Plată a Despăgubirilor) – modelul de împuternicire are scop exemplificativ și nu limitativ;

- actul de identitate al solicitantului – copie;

- actul doveditor al proprietătii asupra bunului avariat (certificat de înmatriculare – talonul, cartea de identitate a vehiculului, etc.) – copie;

- orice alte documente în susținerea declarațiilor, a circumsțantelor producerii accidentului sau a pretențiilor de despăgubire (devizul estimativ de reparație, facturi și chitanțe de reparație – pentru autovehicule deja reparate, fotografii cu avariile autovehiculului, declarații, acte de națtere, acte de stare civilă, acte de deces, raport de expertiză tehnica sau medico-legală, etc).

Setul complet de documente se transmit pe adresa de e-mail fpvs@baar.ro sau pe adresa str. Vasile Lascăr, nr. 40-40 bis, et. 5, sector 2, București, cod postal 020502.

Imediat ce actele au ajuns, reprezentanții BAAR vor deschide dosarul de daună, iar păgubitul va fi informat în scris cu  privire la numărul dosarului și la pașii pe care urmează  să-i parcurgă.

Nu e obligatoriu să primești întreaga pretenție solcitată

- Pentru autovehiculele nereparate constatarea prejudiciilor se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării;

- În termen de 30 de zile de la data înaintării Cererii de despăgubire și a setului complet de documente de către partea prejudiciată, cei de la BAAR vă vor face o ofertă de despăgubire, transmisă cu confirmare de primire.

Există și posibilitatea ca pretențiile să nu fie achitate în totalitate sau parțial, decizia fiind motivată.

Mai există o cale să vă recuperați prejudiciul. Dar pentru asta trebuie să vă constituiți parte civilă în dosarul penal întocmit de Poliția Rutieră.

Într-o astfel de situație, rămâne la latitudinea judecătorului cât primești.

loading...
Loading...