Cum arată Aeroportul Băneasa după reabilitare. Când va fi deschis

Ultima actualizare:

    Rotonda Aeroportului Băneasa a fost modernizatăFotografii: CNAB
Rotonda Aeroportului Băneasa a fost modernizatăFotografii: CNAB

Aeroportul Internațional ”Aurel Vlaicu”, cunoscut de o lume întreagă ca Aeroportul Băneasa, mai are puțin până își va relua activitatea. Terminalul comercial va fi deschis vara aceasta, după ample lucrări de modernizare începute în 2019.

Contractul de reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Băneasa a fost semnat în septembrie 2019, pentru 55,5 milioane de lei.

Aeroportul Băneasa, modernizat pentru 55,5 milioane de lei

Urma să fie gata în mai 2020, dar pandemia de coronavirus a întârziat lucrările, care vor fi gata abia în această vară, după cum anunță autoritățile.


    Muncitorii încă lucrează la zona unde vor avea loc controalele
Muncitorii încă lucrează la zona unde vor avea loc controalele

Pe lângă reabilitarea clădirii, aerogara,  aflată la mai puțin de 6 kilometri de centrul Capitalei, își mărește capacitatea de trafic la 350 de pasageri/oră. Astfel că o parte din traficul foarte mare de pe Otopeni va fi preluat de Băneasa.  

Plecările de la Aeroportul Băneasa s-au extins pe două etaje

”Plecările” s-au extins pe două etaje, în timp ce la parter se află Terminalul ”Sosiri”. Întreaga construcție a fost gândită ca un loc ultramodern, de lux, în special pentru oamenii de afaceri. De aceea, este clar că low-cost-urile nu-și vor mai permite să opereze pe Băneasa.


    Indicatoarele au fost montate, chiar dacă nu s-au finalizat lucrările
Indicatoarele au fost montate, chiar dacă nu s-au finalizat lucrările

În prezent, aeroportul are peste 25.000 de pasageri pe an, care trec numai prin Terminalul de Aviație Generală, clădirea aeroportului fiind închisă. De-a lungul timpului, au sosit pe Băneasa: Papa Ioan Paul al II-lea, Prințul Albert al II-lea de Monaco, Bill Gates sau Madonna.

Aeroportul Băneasa, închis în 2012

Din 2012, Aeroportul Băneasa s-a închis pentru cursele  comerciale low-cost. Și mai aterizează și decolează din când în când avioane private și curse speciale, 16.000 pe an.  

Din octombrie 2012 și până în 2013, aici au avut loc doar lucrări de anvelopare și consolidare a clădirii, care era cu risc seismic.


    Aeroportul Băneasa operează din 2012 încoace doar curse private
Aeroportul Băneasa operează din 2012 încoace doar curse private

S-au montat stâlpi de susținere, iar frumosul travertin natural de pe pereți a fost acoperit ici-colo cu niște panouri sinistre.

În plus, s-au făcut reparații la acoperiș și la tâmplăria exterioară. În rest, nimic. Ba chiar, interiorul s-a degradat, astfel că timp șapte ani aerogara Băneasa s-a aflat în paragină.

Din vara lui 2021, aceasta va cunoaște o nouă epocă, una modernă.  

Citește și: 

Pe acest câmp se extinde aeroportul

Imagini din Aeroportul Otopeni. Câți pasageri mai vin și mai pleacă din țară

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net