Cum a apărut primul permis de conducere, acum 132 de ani

primul_permis_de_conducere-automobil.jpg

primul_permis_de_conducere-automobil
Cel care a inventat Motorwagen a avut și primul carnet de conducere, acum 132 de ani
FOTO: historia.ro
Citeste tot despre: 

În zilele noastre, permisul de conducere se obține după un examen greu. Acum 132 de ani, s-a impus un astfel de document, odată cu apariția primului autovehicol. Cel care a inventat Motorwagen a avut și primul carnet de conducere.

Permisul de conducere este o autorizaţie administrativă necesară pentru a conduce pe drumurile publice vehicule motorizate, scrie historia.ro. Acest document a devenit foarte important pentru mulți locuitori ai planetei.

Cum a apărut primul permis de conducere

Înainte de existența permisului de conducere, cei care desfășurau transport public de persoane, adică birjarii, exista un document care prevedea o serie de reguli de conduită pe care aceștia trebuiau să le respecte. Din acest motiv, impunerea unui permis de conducere încă de la apariția primului autovehicol este un lucru de înțeles.

Cine a avut primul permis de conducere

Persoana care a avut pentru prima dată în buzunar un astfel de act a fost Karl Benz, scrie historia.ro.

karl_benz-automobil.jpg

karl_benz-automobil
Persoana care a avut pentru prima dată în buzunar permis de conducere a fost Karl Benz. El a inventat Motorwagen
FOTO: historia.ro

Evident, el nu a trebuit să rezolve teste auto la poliția rutieră sau să dea proba traseului, pentru a se bucura de el. La vremea aceea, în anul 1888, nu exista nici un fel de reglementări cu privire la automobile, care erau mai degrabă asimilată invențiilor.

Permisul lui Benz era, de fapt, un act prin care acesta putea să circule pe străzi cu automobilul pe care îl inventase. Necesitatea permisului a apărut din cauza faptului automobilul său era zgomotos și făcea mult fum și acest lucru îi deranja pe locuitorii din localitatea lui Benz, ceea ce l-a făcut să solicite permisiunea de a circula din partea Ducatului Baden.

Când s-au dat primele teste pentru permisul de conducere

Timp de mai mulţi ani permisele de conducere erau acordate oricui le cereau.

Abia din 1903, Prusia a introdus un test pentru cei care doreau să conducă un automobil. În același timp în Marea Britanie trecea o lege Motor Car Act 1903, prin care dejenea obligatoriu ca fiecare sofer sa aibă un permis. Vârsta minimă era de 17 ani, iar viteza maximă de deplasare era de … 20 km/h. Primul test de conducere a fost introdus în Marea Britanie abia în 1934. Pe atunci, accentul era pus pe calitatea de mecanic, nu pe cea de şofer.

În ceea ce priveste Germania, din 1910 este introdusă obligativitatea permisului. Majoritatea statelor europene a introdus documentul, ultimul stat fiind Belgia, abia în 1977. Practic, până în acest an, în Belgia se putea obţine un permis de circulaţie fără examen auto.

Permisul de conducere în România

Un prim document care reglementa circulaţia, a apărut în ţara noastră la puțin timp după unirea principatelor în 1859.

permis_de_conducere-romania.jpg

permis_de_conducere-romania
În România, primele examene au fost organizate în 1907, rezultat al creşterii numărului de autovehicule de pe străzi
FOTO: historia.ro

Evident, pe vremea aceea se referea la circulaţia trăsurilor pe drumurilor publice şi solicită un livret pe care birjarii trebuia să îl aibă la îndemână.

Aceştia nu aveau voie să circule decât la pas şi nu puteau să stropească pietonii în timp ce circulau.

După venirea regelui Carol I, în anul 1868, regulile au fost înăsprite, iar conducătorii trăsurilor trebuiau să fie curaţi, cu haine decente şi să respecte și o serie de alte reguli. Este anul în care se introduce şi vârsta minimă de 21 de ani pentru cei care doresc să conducă o trăsură pe drumurile publice.

Primele mașini în România

  • România se află în topul țărilor care au introdus mașinile pe drumurile ei.
  • Primele vehicule de transport din România datează din 1895, când circulau pe drumurile din București două camioane realizate de o companie franceză numită Gardner-Serpollet. Acestea aveau motoare cu aburi.
  • În anul 1900, în București s-a introdus Serviciului Circulației. Primul vehicul înregistrat oficial a fost un automobil dotat cu motor pe ardere internă fabricat în Liege. Era de fapt o brijă fără cai și i-a aparținut proprietarului morii cu abur "Gheorghe Assan" de pe Ștefan cel Mare. Prințul Bibescu, un mare pasionat de sporturile cu motor și zbor, cel care a înființat un an mai târziu ACR, Automobil Club Roman, și-a comandat și el în 1900 același automobil de la fabrica din Liege.
  • Primul automobil închis care a circulat in Romania a fost un model Panhard, în anul 1904. Avea un motor cu ardere internă ce producea 16 cp, roți de lemn și 4 locuri pentru pasageri. În acel an, au fost înregistrate 51 de automobile.
  • În România, primele examene au fost organizate în 1907, rezultat al creşterii numărului de autovehicule de pe străzi. În 1908, numărul de maşini din România era de 138. (Sursa: historia.ro)

Citește și:

Acesta este primul automobil înmatriculat în București!

El are o maşină unicat în România. Un simbol al Indiei circulă pe străzile din Timișoara

Loading...

Citește și

  • Majestatea sa a avut 38 de mașini, a condus pe două milioane de kilometri și a învățat singur să conducă.

  • A transformat pasiunea din copilărie într-o afacere prosperă. Constănţeanul Dumitru Chirea a reuşit performanţa ca la numai 34 de ani să aibă în garaj peste 70 de maşini de epocă sau retro. Printre ele: un Ford Furgon din 1929, un Cadillac Coupe DeVille, model 1959, un Ford Sedan 1956 care a fost al celebrului actor Grigore Vasiliu Birlic, dar şi o Dacie comandă specială, cu 8 locuri, pentru Nicolae Ceauşescu.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1