Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională, a fost localizat. Unde s-ar ascunde politicianul

Ultima actualizare:

    Fostul deputat Cristian Rizea trăiește la ChișinăuFOTO: adevarul.ro
Fostul deputat Cristian Rizea trăiește la ChișinăuFOTO: adevarul.ro

Fostul deputat Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA, a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. N-a executat nicio zi din pedeapsa primită, iar Interpolul n-a reuşit să identifice unde s-ar ascunde. A fost dat în urmărire internațională din primăvară, dar abia acum se pare că ar fi fost localizat.

Singura persoană care, la un moment dat, a indicat o „destinaţie” a fost apărătorul politicianului. Avocatul a mărturisit judecătorilor, înaintea ultimei înfăţişări din proces, că Rizea ar fi plecat în SUA, „în vizită, la nişte rude”. Reporterii Gândul susţin că fugarul ar fi fost văzut pe teritoriul Republicii Moldova, mai exact la Chişinău. 

Fostul deputat s-a străduit să-şi camufleze înfăţişarea. Ca să nu fie recunoscut, şi-a lăsat barbă, şi-a acoperit mereu capul cu o şapcă şi, înainte de a ieşi din bloc, se asigura că nu este urmărit. Surse, citate de Gândul, mărturisesc că Rizea deţine şi cetăţenia moldovenească. El a fost fotografiat în timp ce îşi ducea fiul la o şcoală privată.

Avocatul lui Cristian Rizea le+a spus judecătorilor că se află în S.U.A

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională, după ce instanța a emis mandat european de arestare pe numele său. Rizea a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel București a emis mandat european de arestare pe numele fostului deputat Cristian Rizea, acesta fiind dat în urmărire internațională.Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat la ultimul termen pentru ultimul cuvânt în fața instanței ÎCCJ. De altfel, nici la termenul anterior nu s-a prezentat acesta, apărătorul său explicând că se află în Statele Unite ale Americii la rude, deoarece are probleme cu banii.

Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Citeşte şi:

Deputaţii decid dacă-i ”pun” cătușele lui Cristian Rizea

Rizea trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane de lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net