Crimă odioasă într-un cătun din Mehedinți. O bătrână a fost torturată până la moarte pentru pufuleți, bere și țigări

Ultima actualizare:

    Aceasta este casa din satul Scăpău în care a fost găsită trupul plin de răni al bătrânei ucise de doi consăteniFoto: jurnalmehedinți.ro
Aceasta este casa din satul Scăpău în care a fost găsită trupul plin de răni al bătrânei ucise de doi consăteniFoto: jurnalmehedinți.ro

I-au dat cu o rangă de fier în cap, au tăiat-o pe tot corpul cu o sabie, I-au străpuns picioarele cu o andrea. Sunt chinurile prin care a trecut până și-a dat sufletul o bătrână de 72 de ani din Scăpăul de Mehedinți pentru a spune unde ține 10.000 de euro. Cei care au”hăcuit-o”în halul ăsta sunt doi consăteni care s-au mulțumit cu pufuleți, bere și țigări

Șoc și groază în Scăpău, o localitate de doar 873 de locuitori, aflată în sud-vestul Mehedințiului. Oamenii uimiți își fac cruce și tresar la cel mai mic zgomot și acum, la patru zile după ce bătrâna Gheorghița Roman a fost omorâtă în propria casă. O știa toată lumea, doar avea magazin în curtea casei. Fapta s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute iar criminalii au vrut potrivit polițiștilor, banii din casă, prin sat se răspândise vorbe că ar avea 10.000 de euro pe undeva. Trupul bătrânei a fost descoperit vineri dimineață, plin de sânge și ciuruit de răni.

Vecinii povestesc că bătrâna s-a luptat cu agresorii și le-a smuls părul din cap
Vecinii povestesc că bătrâna s-a luptat cu agresorii și le-a smuls părul din cap

”I-au dat cu o rangă în cap, au tăiat-o cu o sabie şi i-au băgat o igliţă (nr. andrea) în picior. I-au luat din casă un lănţişor şi un card de pe care se pare că au scos bani a doua zi. I-au smuls din ureche cerceii”, au povestit ieri vecinii pentru Click!, încă sub șocul vederii corpului tumefiat. Corpul fără viață a fost descoperit de un vecin căruia nu i-a răspuns la telefon, iar omul îngrijorat a intrat în bătătură să vadă ce s-a întâmplat. Nu se știe dacă femeia a murit în urma rănilor sau era în viață când au plecat criminalii. În câteva minute localitatea liniștită s-a umplut de forțe de intervenție, echipe de cercetare. Au urmat zile tensionate și panica a cucerit localitatea.”Polițiștii au prins luni doi suspecți, de aici din localitate, pe care i-au identificat după imaginile sistemului de supraveghere instalat pe străzi. Am făcut bine că am investit banii în camere video că am rezolvat cazul”, ne-a spus în exclusivitate primarul Drocan Fabian Laurențiu. Acesta ne-a dezvăluit și numele suspecților, Claudiu Bonculescu de 35 de ani și Mircea Nicolae de 32 de ani.”Erau beți și în loc de bani s-au mulțumit cu produse din magazine, pachete de țigări, pungi cu pufuleți și bere”, povestește edilul. Acum sunt pasibili de zeci de ani închisoare pentru omor deosebit de grav



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
YXNoPTM0MTk0ZjQyOWViODE3Mjk2YTJiOGY3M2M4ZWZkOWIx thumb jpg
image png
Hortensia Papadat Bengescu portrait1 jpg
RO SV Vatra Dornei railway station 1 jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
 Ciprian Ciucu și Nicușor Dan Inquam Photos / George Călin
image png
sclavi lumea antica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net