Cine sunt șefii Parchetelor, propuși de către Cătălin Predoiu, ministrul Justiției

catalin-predoiu2.jpg

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus trei candidați pentru șefia Parchetelor
Foto: Arhivă personală

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a anunțat marți, 21 ianuarie, care sunt propunerile pentru conducerea principalelor parchete din cadrul Ministerului Public.

Gabriela Scutea a fost propusă procuror general, Crin Bologa, propus șef DNA, iar Giorgiana Hosu, propusă procuror șef DIICOT. Ministrul Justiției și-a și motivat alegerile. „Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Cine sunt șefii Parchetelor, propuși de către Cătălin Predoiu

Ministrul a făcut o scurtă prezentare fiecăruia dintre candidați. „Doamna procuror Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar profesional depus. O prestație aplicată, concretă, pertinentă și plină de hotărâre. Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscute. A demonstrat cunoaștere, viziune, forță și substanță profesională. Proiectul de management a fost cel mai bun din toate cele prezentate, acoperind complet atât partea de administrare și construcție internă, cât și cea externă. Cunoaște bine MCV și este bine cunoscută la Bruxelles.

colaj-sefi-parchete.jpg

Gabriela Scutea, Crin Bologa şi Giorgiana Hosu sunt propunerile lui Cătălin Predoiu pentru şefia marilor Parchete
Foto: Colaj Adevărul

Domnul procuror Crin Bologa cunoaște DNA, a lucrat în DNA și nu a avut nicio intersecție cu pasivele DNA. A prezentat un proiect de management complet, concret, cu soluții aplicate. Prestația la interviu a fost impresionantă, puternică și echilibrată în același timp. Aduce garanția că lupta anticorupție va continua energic în condiții de deplin respect al drepturilor și garanțiilor procesuale. 

DIICOT prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere și, prin aceasta, a cooperării interinstituționale interne și externe. Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpânește cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost comprehensiv și prestația echilibrată, susținută de o cunoaștere panoramică a problemelor și activității DIICOT”, a spus Cătălin Predoiu, potrivit transcriptului oferit de Ministerul Justiției.

Cătălin Predoiu a comentat că cei trei nominalizați au fost cele mai bune alegeri, chiar dacă și ceilalți candidați au avut prestații bune. El a spus că cele trei propuneri vor fi înaintate către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru aviz.

Prezentările celor trei candidați propuși pentru șefia Parchetelor

Gabriela Scutea (46 de ani) – este fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi fost adjunct al procurorului şef al DNA. Scutea a fost adjuncta procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, iar între 2013 şi 2016 a fost Înalt Reprezentant al Ministerului Justiţiei la Comisia Europeană.

Crin-Nicu Bologa (46 de ani) - este prim-procuror adjunct al Parchetului Tribunalul Sălaj. În 2005, pe când avea doar 33 de ani, Bologa a devenit şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţiei - Serviciul Teritorial Cluj, devenind cel mai tânăr procuror din ţară ajuns într-o funcţie atât de importantă.

Giorgiana Hosu (47 de ani) –  a fost procuror şef interimar la DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior a condus vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei. După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituţiei. Hosu s-a ocupat de dosarul crimelor din Caracal. În decembrie anul trecut însă Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât respingerea solicitării de delegare în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a Giorgianei Hosu, potrivit Adevărul

 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1
3
ClickPoftaBuna.ro : 1