Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS la Ministerul Sănătății

Ultima actualizare:

    Ioana Mihăilă este, în prezent, secretar de stat în Ministerul SănătățiiSursa foto: Facebook/Ioana Mihăilă
Ioana Mihăilă este, în prezent, secretar de stat în Ministerul SănătățiiSursa foto: Facebook/Ioana Mihăilă

Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, este nominalizată pentru postul de ministru al Sănătății de USR PLUS, existând mari şanse ca fostul ministru Vlad Voiculescu să fie consilier onorific al ministrului, potrivit unor surse din alianţă. Ioana Mihăilă este medic endocrinolog, deţine împreună cu soţul său o clinică medicală, a candidat la Primăria Oradea şi,potrivit propriilor declaraţii, s-a înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului. Ea deţine mai multe terenuri şi case în Oradea, are peste 400.000 de lei în conturi şi a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR în campania electorală.

Liderii coaliției au declarat, marți seara, după mai bine de șase ore de negocieri, că numele viitorului ministru al sănătății va fi anunțat miercuri dimineață. Potrivit informațiilor G4Media, USR PLUS a susținut-o pe actualul secretar de stat, Ioana Mihăilă (PLUS), care ar urma să fie noul ministru al sănătății.

Cine este Ioana Mihăilă, posibil ministru al Sănătății 

În prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi cu mari şanse de a fi nominalizată pentru postul de ministru, este medic endocrinolog deţine împreună cu soţul său o clinică medicală, a candidat la Primăria Oradea. Ea s-a înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului. 

Ioana Mihăilă, CV

Potrivit CV-ului prezentat odată cu candidatura la Primăria Oradea, Ioana Mihăilă a absolvit în 2005 Facultatea de Medicină, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, iar din 2006, timp de patru ani, a făcut stagii de pregătire în rezidenţiat pentru specialitatea Endocrinologie la Cluj-Napoca.

Din 2011, a lucrat ca medic endocrinolog, iar din 2014 a fost coordonator medical la Clinica Medena, în perioada 2018 – 2019 a fost coordonator al pregătirii pentru procesul de acreditare ANMCS – Clinica Medena.

”M-am implicat activ în politică în 2018, atunci când am avut certitudinea că direcţia în care se îndrepta România este total îndepărtată de valorile europene. Mi-am dat seama atunci că avem 2 opţiuni: fie plecăm din ţară, fie ne alăturăm oamenilor în care credem şi contribuim la schimbare. Am ales cea de-a doua variantă şi am aderat la organizaţia ”Platforma România 100”, iar apoi la Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS)”, afirma Mihăilă anul trecut, înaintea alegerilor locale.

A deschis o clinică privată

De asemenea, ea a vorbit şi despre clinica pe care o deţine împreună cu soţul său. „În 2011 am înfiinţat împreună cu soţul meu o clinică medicală care s-a dezvoltat constant, atât ca număr de angajaţi, cât şi ca adresabilitate. Pentru că administrarea unei afaceri era pentru noi un domeniu complet necunoscut, am învăţat noţiuni de economie, am participat la workshop-uri de antreprenoriat şi la cursuri de elaborarea de proiecte, comunicare şi marketing. Am depăşit cu greu barierele birocratice, am fost descurajaţi de instabilitatea legislativă, am investit continuu pentru a ne creşte şansele în concurenţa acerbă cu marile companii de servicii medicale. Cu sprijinul şi dedicarea unei echipe competente şi harnice, am reuşit ca în 2019 să obţinem la evaluarea ANMCS cel mai mare punctaj din ţară pentru spitale neclasificabile”, afirmă Ioana Mihăilă.

Referitor la intrarea sa în politică, Ioana Mihăilă a declarat: ”În 2018, după participarea la protestele pro justiție m-am înscris în Platforma România 100, unde am coordonat proiectul ”Caravana Medicală”, prin care am oferit gratuit servicii medicale de specialitate persoanelor din mediul rural. M-am înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului, am coordonat campania locală de la alegerile europarlamentare şi am fost desemnată prin vot, în urmă cu un an, preşedintele Filialei Judeţene PLUS Bihor”.

A fost numită în martie în funcţia de secretar de stat

”În urma numirii mele în funcţia de Secretar de Stat la Ministerul Sănătăţii, am primit atribuţii de coordonator al structurilor din cadrul ministerului care gestionează investiţiile din fonduri externe: Unitatea de implementare a proiectelor prin Banca Mondială, Unitatea de implementare şi coordonare programe, Direcţia de monitorizare a implementării proiectelor pentru spitale regionale. În acest mandat vreau să promovez măsuri care cresc accesul pacienţilor din zonele rurale şi din comunităţile defavorizate la asistenţa medicală prin investiţii în centrele comunitare şi în cabinetele de medicină de familie. Voi face, de asemenea, tot ce ţine de mine pentru a promova digitalizarea sistemului de sănătate şi operaţionalizarea registrelor de boală. Mă bucur că am alături o echipă de profesionişti, oameni harnici şi dedicaţi”, afirma ea atunci.

Ioana Mihăilă, avere

Terenuri. Conform declaraţiei de avere, Ioana Mihăilă deţine împreună cu soţul două terenuri intravilane în Oradea, obţinute prin contract de vânzare – cumpărare, iar un alt teren, de peste 500 de metri pătraţi, este obţinut prin donaţie.

Case. De asemenea, împreună cu soţul deţine trei case în Oradea, mai deţine o cotă parte dintr-un apartament din Cluj Napoca şi mai are un spaţiu comercial de 437 de metri pătraţi obţinut în 2015 prin donaţie, în Oradea.

Mașioni. Ea are un autoturism RenaulT Clio ŞI depozite la bănci care totalizează peste 400.000 de lei.

Situașie financiară. Soţul său, Marius Mihăilă, a acordat un împrumut de peste 330.000 de lei firmei Osteoprotect SRL, iar Ioana Mihăilă a acordat un împrumut de 65.000 de lei firmei Dermalite SRL.

Ioana Mihăilă a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR în campania electorală.

Ea a câştigat 14.400 de lei anul trecut ca endocrinolog la Dermalite SRL, de la care a încasat şi dividende de 137.000 de lei. Soţul său a obţinut 14.400 de lei ca medic specialist radiologie la Osteoprotect SRL, de unde a încasat şi dividende.

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cea mai veche cafenea buc jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net