Cinci tineri au murit înecați în râul Siret. Un băiat de 15 ani și-a pierdut viața în râul Suceava

Ultima actualizare:

    Echipajele de salvatorii caută mai mulți copii care s-ar fi înecatFoto: ISU Bacău
Echipajele de salvatorii caută mai mulți copii care s-ar fi înecatFoto: ISU Bacău

Un băiat de 15 ani a murit, duminică, după ce s-a înecat în râul Suceava, în zona localităţii Milişăuţi. Trupul său a fost găsit şi scos pe mal, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat. Cinci alți tineri s-au înecat în râul Siret, pe raza localității Cotu Grosului din comuna Filipești, județul Bacău.

UPDATE: În cazul celor 5 tineri, Pompierii au reușit să-i recupereze din ape, însă manevrele de resuscitare au eșuat. S-a declarat decesul pentru toți cei cinci minori. Două dintre victime au 14 ani, două sunt în vârstă de 17 ani, iar una are 18 ani.

După aproximativ 10 minute de la începutul căutărilor, trupul băiatului de 15 ani a fost găsit, recuperat şi adus la mal. La fața locului au fost trimişi pompierii militari ai Detaşamentului de pompieri Rădăuţi, cu o barcă pneumatică, o ambulanţă SMURD B2 şi o ambulanţa SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).

„La căutări, au participat şi persoane civile. Înainte de lansarea bărcii la apă, unul dintre civili a găsit trupul baiatului", a precizat ISU Suceava. Personalul medical l-a preluat şi a început imediat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat.

5 tineri care s-ar fi înecat în râul Siret, căutaţi cu două bărci

De asemenea, cinci tineri care s-ar fi înecat în râul Siret, în judeţul Bacău, sunt căutaţi, duminică seară, de pompieri cu două bărci. Una dintre victime a fost găsită şi se fac manevre de resuscitare.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au anunţat că intervin cu mai multe autospeciale pentru găsirea unor persoane înecate în râul Siret, în satul Cotu Grosului, comuna Filipeşti. Au venit în sprijin pompieri şi mijloace de intervenţie de la ISU Neamţ.

„La sosirea la faţa locului, se pare că este vorba de 5 tineri înecaţi. Se caută cu ajutorul a 2 bărci", au precizat reprezentanţii ISU Bacău. Potrivit acestora, una dintre victime a fost găsită şi se efectuează manevre de resuscitare, informează news.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
supermarket 5202138 1280 jpg
inecat jpg
CAROL I, LASCAR CATARGIU jpg
cei mai profitabili pomi fructiferi jpeg
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net