Ce traseu va avea și cât ca costa Autostrada Unirii

autostrada-unirii-harta.jpg

Autostrada Unirii va străbate țara de la est la vest și va costa 8,9 miliarde de euro
Autostrada Unirii va străbate țara de la est la vest și va costa 8,9 miliarde de euro

Va avea 320 de kilometri și va uni estul de vestul țării. Autostrada Unirii este dorită de parlamentari, care-i obligă pe guvernanți să înceapă lucrările la ea. Odată construită, Moldova va putea prospera.

Cine vrea să ajungă în Moldova sau să plece de acolo este obligat să o ia pe E85. Un drum bun, dar anevoios, cu o bandă pe sens, în cea mai mare parte. Obosiți să stea în coloană, șoferii intră în depășiri riscante, astfel că zona este cunoscută ca una extrem de periculoasă.

În plus, investitorilor le este greu să o traverseze. Pierd în trafic mai bine de zece ore. Astfel că senatorii au adoptat anul trecut proiectul de lege privind construirea A8-Autostrada Unirii. Ieri a trecut și de plenul Camerei Deputaților, for decizional, cu 261 de voturi „pentru”, două voturi contra și cinci abțineri.

Autostrada Unirii va începe de la granița cu Republica Moldova

În acest fel, Ministerul Transporturilor este obligat ca în 30 de zile să demareze procedurile ce țin de lucrări. Acum a A8 a devenit cel mai important obiectiv de investiţii în infrastructură din România.

Autostrada Unirii va începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut, în punctul Ungheni, și se va termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Brașov-Borș, în apropierea orașului Târgu-Mureș.

Vorbim despre 320 km, care vor costa în jur de 8,9 miliarde de euro. Pe bucăți, Autostrada Târgu Mureş - Ditrău (92 km) este estimată la 2,12 miliarde euro, Autostrada Ditrău - Târgu Neamţ (118 km), 4,24 miliarde euro, iar Autostrada Târgu Neamţ - laşi - Ungheni (101 km) - 2,52 miliarde euro.

Banii vor veni de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public/privat.

 

 

loading...
Loading...