Ce se întâmplă când o persoană moare fără lumânare?

ce-se-intampla_cand-o-persoana-moare-fara-lumanare.jpg

Ce se întâmplă când o persoană moare fără lumânare?
Lumânarea de la căpătâi este o declaraţie de credinţă în nemurire

La moarte, lumânarea este lumina care se pune în mâna sau la capul mortului, când acesta îşi dă duhul, spre a îi fi călăuză pe drumul de veci. Lumina lumânări înseamnă lumina învăţăturii Mânuitorului care a ridicat întunericul lipsei de credinţă în care trăia omenirea în înainte de Întrupare.

Evanghelia după Matei ne învaţă că Mântuitorul a spus celor care-l ascultau “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. (Matei 5:16)

Ce înţelegem din asta? Că noi suntem lumina (Matei 5:14) şi că prin faptele şi viaţa noastră luminăm întunericul de după moarte. Părintele Cleopa ne învaţă că pe un oarecare dacă “nu l-ai văzut niciodată la crâşmă, nu l-ai auzit înjurând, l-ai văzut totdeauna la biserică, ai văzut cum copiii lui se închină, ai văzut că-i milostiv, au văzut că posteşte sfintele posturi, mere la mănăstiri cât mai des, este o lumină pentru tot satul. Asta-i lumina. Faptele bune.  Poţi să ai un milion de lumânări, nu-ţi ajută nimic la moarte. Cine le-a aprins lumânarea la cei care au murit pe front? Iată lumina: dacp au avut fapte, aceea-i lumina! Dacă moare omul fără lumânare, nu-i nimica. Lumânarea este numai un simbol. Dacă o aprinzi este bine, dacă nu poți, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumânarea. Nu-i o primejdie dacă ai murit fară lumânare, este primejdie dacă ai murit nespovedit, neîmpărtășit. Aceea este primejdia!”

Aşadar, pentru sufletul cuiva care a murit fără lumânare sau fără candelă aprinsă nu este nici o primejdie pentru că Lumina cea Adevărată este Hristos iar în creştin a strălucit lumina aprinsă prin botez şi întreţinută prin faptele sale în timpul vieţii. Lumânarea de la căpătâi este doar o declaraţie de credinţă în nemurire, a faptului că “dincolo” nu vom fi nici desfiinţaţi şi nici nu vom fi veşnic în întuneric.

În ziua de 21 noiembrie, numită în popor Ovidenie, se fac slujbe speciale închinate celor care au murit fără lumânare, care au murit departe de casă, sau care s-au sinucis, deoarece se ca astfel lumina aprinsă va veghea întotdeauna sufletul în lumea de dincolo.

Loading...

Citește și

  • Care sunt zilele de post în 2020

    Unul din stâlpii de bază ai trăirii creştine este postul. Conform unei definiţii laice, postul poate fi rezumat la abţinerea parţială sau totală de la anumite alimente pe operioadă de timp mai scurtă sau mai îndelungată. Aproape toate religiile au o formă sau alta de post indiferent de vechimea cultului. Postul este o modalitate de a îţi arăta iubirea faţă de Dumnezeu sau un gest de căinţă prin care îţi arăţi părerea de rău pentru anumite fapte imorale. Postul nu este scop, este unealtă, mijloc prin care reuşeşte să se apropie de Hristos. Poate fi şi un mod de a ţine doliu sau a îţi arăta tristeţea sau un mod de purificare sufletească de unde s-a inspirat şi ideea de detoxifiere atât de în vogă vremurile moderne. Aşa cum spunea părintele Constantin Necula, să nu ţii post nu e păcat, e neputinţă!

  • Sâmbătă, 2 martie 2019, Biserica Ortodoxă face pomenirea rudelor și prietenilor noștri trecuți la cele veșnice. Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea de"Moșii de iarnă". În această zi, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, care este urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1