Ce salarii au europarlamentarii. De ce se ”bat” pe 32 de locuri

Ultima actualizare:

    După plata taxelor și asigurărilor, eurodeputații rămân cu 6.200 de euro în mânăFOTO: adevarul.ro
După plata taxelor și asigurărilor, eurodeputații rămân cu 6.200 de euro în mânăFOTO: adevarul.ro

Pe 25 mai, sunt programate alegeri pentru europarlamentarii care ne vor reprezenta la Bruxelles pentru următorii 5 ani. E bătălie mare pe cele 32 de locuri care revin României. Unul dintre motive este salariul substanțial pe care îl au europarlamentari.

E înghesuială mare la alegrile europarlamentare, din 25 mai. De pildă, formațiunea politică PLUS, condusă de Dacian Cioloș, a anunțat 151 de candidați. De altfel, Dacian Cioloș își dorește să revină la Bruxelles unde a fost comisar pentru agricultură. Timp de trei ani după ce și-a încheiat mandatul, Cioloș primește o indemnizație de fost comisar de 8.300 de euro (circa 38.000 de lei), sumă cu care se poate trăi mai mult decât decent în România.

Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent, după Brexit. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Din cele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE. România primește un loc în plus, de la 31, la 32 de locuri.

Salariul lunar brut al unui membru al Parlamentului European este de 7.956 de euro, informează europarl.europa.eu. După plata taxelor și asigurărilor, eurodeputații rămân cu 6.200 de euro în mână. La aceşti bani se adaugă alocaţia pentru cheltuieli generale, 4.300 de euro pe lună pentru costurile de administrare a birourilor deputaţilor, factura telefonică şi taxele poştale sau achiziţionarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului informatic.

De ce se ”bat” candidații pe 32 de locuri de europarlamentar

Europarlamentarilor li se decontează şi costurile de transport din ţara de origine spre Bruxelles ori Strasbourg şi înapoi. Această măsură acoperă costul biletelor de avion la clasa business, al biletelor de tren la clasa întâi sau al transportului auto (în limita a 0,50 euro pe kilometru).

Aleşii mai primesc şi indemnizaţii fixe în funcţie de distanţă şi durata călătoriei, pentru a acoperi celelalte costuri ale deplasării (precum taxele de autostradă, taxele pentru excesul de bagaje sau pentru rezervări). Pentru călătoriile în interes de serviciu în afara statului de origine (excluzând sesiunile parlamentare şi reuniunile comisiilor sau ale grupurilor politice de la Bruxelles sau Starsbourg), membrii PE pot cere decontarea a maxim 4.243 de euro pe an.

În plus, pentru fiecare zi de participare la reuniunile oficiale ale organelor Parlamentului şi care sunt organizate în cadrul Uniunii Europene, eurodeputaţii primesc o indemnizaţie de şedere de 304 euro, care trebuie să acopere cazarea, masa şi alte cheltuieli aferente. Pentru participarea la reuniunile organizate în afara Comunităţii Europene, parlamentarii primesc 152 de euro pe zi şi le sunt rambursate costul cu cazarea şi micul dejun.

Europarlamentarii au dreptul la acoperirea unor cheltuieli cu personalul care îi ajută permanent sau temporar (asistent, secretară, consultant etc.). Limita maximă a cheltuielilor decontate este de 19.709 euro pe lună pentru fiecare eurodeputat.

Pensiile europarlamentarilor

Pentru activitatea din Parlamentul European, aleşii vor primi, începând cu vârsta de 63 de ani, şi o pensie. Aceasta este egală cu 3,5% din salariu pentru fiecare an de exercitare a mandatului. Cu alte cuvinte, un deputat ales o singură dată în PE (cinci ani) va primi o pensie egală cu 17,5% din salariu – circa 1.400 de euro lunar. Pentru cei cu mai multe mandate, există şi o limită – pensia nu va depăşi în nici un caz 70% din salariu.

Așadar, un eurodeputat econom poate încasa, net, peste 10.000 de euro pe lună.

SURSA: europarl.europa.eu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net