În ce hal arată pista de pe Aeroportul Otopeni! Va fi refăcută după 25 de ani

Ultima actualizare:

    Calea de rulare Delta este peticită pe toată suprafațaFoto: Compania Națională de Aeroporturi București
Calea de rulare Delta este peticită pe toată suprafațaFoto: Compania Națională de Aeroporturi București

Pista Delta, ce mai importată cale de rulare de pe Aeroportul Henri Coandă, va intra în reparații după 25 de ani. Astăzi, a fost semnat contracul de reabilitare, în prezența ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

Găurită și peticită. Așa arată Taxiway Delta, calea de rulare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Zilnic, pe ea trec circa 100 de aeronave, după ce decolează sau aterizează pe pista 1.

Timp de 25 de ani, nu a fost reparată temeinic, ci doar plombată. Și nu de puține ori avioanele au dat în gropi. Astăzi, însă, a fost semnat contractul pentru refacerea sa completă, în valoare de circa 30 de milioane de lei.

Delta, cea mai importată cale de rulare de pe Henri Coandă

”Modernizăm calea de rulare Delta şi apoi putem să intrăm pe pista 2. Delta este foarte importantă şi este foarte important să se analizeze lucrările până la sfârşitul anului căci, fără calea de rulare Delta, nu pot începe lucrările la pista 2”, a declarat George-Alexandru Ivan, directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pista 1 se află deja în reparații, iar pista 2 va intra fi refăcută din primăvară.

Pista 2 va intra în reparații capitale în primăvară

”În prezent se desfăşoară lucrări de reparaţii curente la ambele piste. Acum sunt reparaţii la pista 1. S-a semnat un contract acum o lună pentru reparaţii capitale la pista 2. Aceste lucrări nu s-au efectuat de 27 de ani. Din primăvară vom ieşi cu lucrări de reparaţii la pista 2. Aceasta, practic, va fi refăcută complet. Va fi închisă parţial, câte o treime, urmând ca pentru o perioadă foarte scurtă de timp să fie închisă în totalitate, având în vedere că se va lucra pe porţiunea de mijloc”, a precizat Șeful CNAB.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent la semnarea contractului de reparații dintre directorul aeroprtului, George-Alexandru Ivan, și constructor
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent la semnarea contractului de reparații dintre directorul aeroprtului, George-Alexandru Ivan, și constructor

Acesta a admis că o parte dintre lucrări se vor suprapune cu desfăşurarea EURO 2020, dar a precizat că nu este vorba despre cele care vor presupune închiderea pistei.

Valoarea contractului pentru reparaţiile capitale ce vor fi făcute la pista 2 se ridică la 107 milioane de lei, iar lucrările vor dura 6 luni.

”E bine că se fac investiții, pentru că aeroportul are bani”, a subliniat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net