Calendar ortodox 2020, 9 septembrie. Sfinţii zilei. Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana

Ultima actualizare:

    Sfinţii părinţi Ioachim şi Anafoto: doxologia.ro
Sfinţii părinţi Ioachim şi Anafoto: doxologia.ro

Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana sunt prăznuit la data de 9 septembrie în calendarul ortodox. Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana sunt între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 9 septembrie.

Sfântul Ioachim era fiul lui Varpafir din neamul împărătesc al lui David iar Sfânta Ana era fiica lui Mathan din neamul arhieresc al lui Aaron. Ei duceau o viaţă cinstită, plină de smerenie fiind evlavioşi, drepţi şi rugători, dar după 50 de ani de vieţuire împreună nu aveau nici un copil. Pentru că îşi duceau viaţa în post şi în rugăciune Dumnezeu a ascultat rugăciunile lor şi l-a trimis pe îngerul Gavriil să le de-a de veste despre naşterea Mariei “prin care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului”. Nu este o zi de praznic obişnuit în care să se pomenească trecerea sfinţilor în rândul celor drepţi este o zi de cinstire a perechii binecuvântate aleasă de Hristos prentru a fi părinţii maicii sale, Stăpâna noastră de Dumnezeu născătoare şi Pururea Fecioară Maria. După ce ei au încredinţat-o lui Dumnezeu la Templu, părinţii cei vârstnici au trecut la Domnul. Sfântul Ioachim avea 80 de ani iar Sfânta Ana 79 de ani.

Troparul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana

Glasul al 2-leaPomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înşii ne rugăm Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana

Glasul al 4-leaCele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.Veseleşte-te acum, Sfântă Ana, dezlegându-te din legăturile nerodirii şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela Ce a dăruit din pântecele ei oamenilor, pe Singura Maică ce nu ştie de bărbat.

La 9 septembrie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Onufrie de la Mănăstirea Sihastria Voronei;
  • Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău;
  • Sfântul Mucenic Severian;
  • Sfântul Cuvios Teofan Marturisitorul;
  • Sfântul Hariton;
  • Sfinţii Părinţi care au participat in Efes la Sinodul al III-lea Ecumenic.
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net