Bolnavii cronici care s-au tratat la privat nu se pot înscrie pentru vaccinul anti-COVID-19. Cum explică CNAS

vaccin-coronavirus.jpg

vaccin coronavirus
190.000 s-au înscris pentru vaccinare la debutul etapei a doua de vaccinare
Sursă foto: Shutterstock

Mai multe cadre medicale au sesizat o problemă a sistemului, reclamând faptul că nu pot înregistra bolnavi cronici pentru vaccinarea anti-COVID, deşi aceştia sunt la evidenţa medicilor cu astfel de afecţiuni.

CNAS a explicat că acest lucru se întâmplă pentru că, în sistem, „în acest moment nu se văd decât cazurile care s-au tratat cu decontări de la Casă, la spitalele publice”.
Aastfel, potrivit CNAS, bolnavii cronici care nu sunt în „evidenţa Casei”, adică cei care nu şi-au decontat prescripţiile medicale sau analizele la stat sau la privat prin Casă şi au ales să şi le plătească singuri din propriul lor buzunar, acum nu apar în sistem.  

Bolnavii cronici care s-au tratat exclusiv la privat în ultimii ani, chiar dacă s-au tratat și la stat mai demult, nu pot fi programați pentru vaccin.

Explicația CNAS

„Am portat în platformă statistica bolnavilor cronici din evidenţa Casei din 2016 până acum, tocmai să nu defavorizăm, să cuprindem cât mai mulţi. Vom reveni. Vom vedea ce pot face bonavii cronici aflaţi în această situaţie”, a explicat pentru Liberatea.ro.  Mihaela Tănase, consilieră de comunicare la CNAS.   

Conform oficialilor Casei, logica a fost aceea de a pune un filtru, pentru ca medicii de familie să nu poată încadra la bolnavi cronici pe oricine, numai că asta intră în contradicție cu ceea ce s-a comunicat inițial, că medicii de familie vor fi ei înșiși filtrul, au declarat mai mulți doctori, pentru ziar, cu rugămintea de a nu li se face public numele.

„Se lucrează la upgradarea sistemului, sperăm că se va rezolva”, a spus unul dintre doctorii de familie contactați de redacție. Și Mihaela Tănase, de la CNAS, a spus că „vom reveni. Vom vedea ce pot face bonavii cronici aflați în această situație”.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că au fost făcute un 305.562 programări la vaccinare în etapa a doua, iar în Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%.

 


 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1