Beatrice Rancea, sub control judiciar, în dosarul fraudei de la Opera Română Iași

Beatrice Rancea, sub control judiciar, în dosarul fraudei de la Opera Română Iași

Ultima actualizare:

    Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar
Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar

Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale din Iași, a fost pusă sub control judiciar. Măsura a fost luată de procurorii DIICOT, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei. Aceeași măsură a fost luată și pentru alte zece persoane.

Ieri dimineață, 1 martie, casa și biroul balerinei Beatrice Rancea a fost percheziționate. Oamenii legi au căutat documente care să-i ajute în dosarul în care aceasta este acuzată de delapidare, fals și deturnare de fonduri.

Procurorii DIICOT acuză faptul că gruparea condusă de Beatrice Rancea, managerul  Operei Naționale din Iași, ar fi plătit servicii și produse fictive, iar banii veniți de la Ministerul Culturii sub formă de subvenție ar fi fost folosiți în interes personal.

”Investigația penală a scos în evidență faptul că activitatea infracțională a grupării a acoperit pe de o parte întreaga gamă a achizițiilor, iar pe de altă parte au vizat și cheltuielile cu colaboratorii și chiriile”, potrivit anchetatorilor.

Valorea prejudiciului se ridică la 5 milioane de lei.  În urma audieriloe, Rancea a fost pusă sub control judiciar, la fel și alte zece persoane, inclusiv angajați ai Operei.

Citește și: 

Beatrice Rancea, săltată de mascați. Percheziții la Opera Română din Iași, după raportul Curții de Conturi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mancare avion istock jpg
creier unsplash jpg
Donald Trump
vant ploi jpg
crima otopeni jpg
Inteligenta artificiala - holograma - robot - discutie FOTO Shutterstock
inaltarea sfintei cruci jpg
Normal magazin captură youtube Uncat Europe jpg
image
image