Autostrada Moldova ar putea fi gata în 2024?

Ultima actualizare:

    Autostrada A7, un proiect important pentru infrastructura României
Autostrada A7, un proiect important pentru infrastructura României

Estimare optimistă! Nu mai puţin de 430 de kilometri de autostradă ar urma să se construiască în anii următori.

Autostrada A7 este în stadiu avansat de lansare a licitaţiilor, astfel că unele lucrări ar putea începe chiar anul acesta. 

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, susţine că, până în 2024, ar putea fi finalizate lucrările la Autostrada A7, care ar urma să facă legătura între Ploieşti (Prahova) şi Paşcani (Iaşi), trecând prin Focşani. Autostrada Unirea Principatelor a fost împărţită pe loturi, iar cele patru segmente sunt Ploieşti – Buzău, Buzău – Focşani, Focşani – Bacău şi Bacău - Paşcani. „Pentru Autostrada A7 avem totul făcut, inclusiv proiectul tehnic. Îi dăm constructorului doar schiţele”, anunţă Cătălin Drulă.

 „În mai se lansează la licitaţie de execuţie segmentul Ploieşti - Buzău. După trei luni urmează porţiunea Buzău -Focşani, iar după alte două - trei luni ur­mează Focşani – Bacău. Sper să intre tot anul ăsta şi Bacău - Paşcani. Lucrările ar trebui să dureze, în zona mai uşoară, doi ani, iar în alte zone se duc spre doi ani şi jumătate. Până în 2024 ar trebui să avem mare parte din această autostradă gata, dacă nu chiar pe toată”, arată ministrul Transporturilor. Proiectat prima dată ca drum expres, autostrada A7 ar urma să aibă o lungime  de 429 de kilometri, scrie adevarul.ro. Costurile pentru autostrada care leagă Muntenia de Moldova sunt estimate la 1,7 miliarde de euro.


    Cătălin Drulă, ministrul TransporturilorFoto: Inquam Photos
Cătălin Drulă, ministrul TransporturilorFoto: Inquam Photos

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net