Ați auzit de expresia”Sfinte Sisoe”? Cum a ajuns un egiptean să fie pomenit de români în clipele de șoc și mirare

mirare.jpg

Puțini dintre cei care rostesc expresia Sfinte Sisoe știu de unde vine
Puțini știu că expresia mirării maxime, Sfânte Sisoe are în centru numele unui sfânt adevărat
Foto:a1.ro
Citeste tot despre: 

Cine nu a auzit de expresia „Sfinte Sisoe“, sinonimă cu uimirea din cale-afară. Puțini știu de unde vine și că numele aparține unui sfânt creștin, unul dintre cei mai mari ai creştinătăţii, sărbătorit pe 6 iulie și considerat protectorul copiilor.

Sfântul Sisoe a existat în carne și oase și a trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, la începutul secolului al IV-lea. A fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare și la puțin timp după moartea acestuia, părintele Sisoe s-a hotărât să meargă într-un loc mai liniştit, în care să-şi trăiască viaţa doar pentru Dumnezeu. A intrat în pustie, a devenit pustnic  şi nu a mai ieşit de acolo timp de 72 de ani, devenind celebru pentru stilul său simplu de viață care nu înceta să uimească pe toți cei care îl cunoșteau. Nu a fost un mare învățat sau teolog dar a reușit să ajungă la inima și sufletul celor care îl ascultau prin cuvinte simple, legate de viaţa sa sărăcăcioasă.”Se spune ca a săvârşit mari minuni, primind de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, de a scoate duhurile rele și de a învia morții. El se ruga atât de mult încât, zile în şir, uita să mănânce! Toți cei care l-au văzut în acele vremuri la vederea simplității sale și a traiului auster exclamau uimiți Sfinte Sisoe!”, citează legende din acele timpuri vechi doxologia.ro. Așa că, din om în om, din vorbă în vorbă, despre bătrânul Sisoe a rămas de poveste simplitatea sa și o expresie care este acum definiția uimirii:”Sfinte Sisoe”

sfantul_sisoe.jpg

Sfântul Sisoe a fost un pustnic care a trăit în pustiul egiptean
Sfântul Sisoe a stat 72 de ani în pustie uimind prin traiul simplu
Foto: doxologia.ro

Sfântul Sisoe este considerat ocrotitorul copiilor

Despre pustnicul care a trăit în deșertul egiptean se spune că este considerat”îngerul copiilor”. În acest sens este citată o legend transmisă din veac în veac până în zilele noastre. Se spune că el ar fi avut o soră, care s-a închis într-o chilie, alături de două slujitoare, cu provizii suficiente pentru trei ani, pentru a-l aduce pe lume pe cel de-al șaselea copil al ei. Atunci, Dumnezeu l-a trimis pe Sisoe, pe vreme de furtună, la peştera surorii lui. Când a intrat, împreună cu el s-a strecurat și diavolul, sub forma unui grăunte sub copita calului. Diavolul a furat copilul, iar Sisoe a pornit în căutarea lui. A întrebat o salcie de el, aceasta i-a spus că nu știa nimic, iar sfântul a blestemat-o să înflorească şi să nu rodească. Pentru același răspuns, rugul a fost blestemat să fie de râsul lumii. Pentru că paltinul l-a ajutat, a fost binecuvântat să stea înaintea bisericii şi să cheme păcătoşii la pocăinţă. Măslinul a fost blagoslovit să fie dătător de mir pentru botez. Sisoe a salvat copilul și a alungat diavolul. De atunci, a rămas recunoscut ca fiind protectorul copiilor şi cel ce pune răul pe fugă

 

Citiți și

 

Cum este celebrat Sfântul Nicolae în lume

 

Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Sfântului Antonie cel Mare

 

Loading...

Citește și

  • Nu pe una, nu pe două, ci pe trei străzi. Aşa s-au întins la coadă, joi, mii de credincioşi care au venit la Biserica „Sfântul Mina" să-l prăznuiască pe Sfântul Mare Mucenic, considerat a fi ocrotitorul păgubiţilor.

  • Forfotă mare, astăzi, la biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Capitală, unde credincioşii au stat ore întregi în frig ca să se roage la moaştele Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, informează Adevărul de Seară Bucureşti.