Mărturia unuia dintre patronii Colectiv: «Am partea mea de responsabilitate în tragedia asta»

Ultima actualizare:

    Costin Mincu a vorbit despre evenimentul din 30 octombrie 2015Foto: Captură video
Costin Mincu a vorbit despre evenimentul din 30 octombrie 2015Foto: Captură video

Unul dintre patronii clubului Colectiv a acceptat invitaţia celor de la Digi24 pentru a vorbi într-un interviu despre cele petrecute în seara de 30 octombrie 2015. Costin Mincu a vorbit despre sentimentele de vinovăţie pe care le trăieşte, dar şi despre viaţa sa după data care a schimbat atâtea vieţi şi a curmat alte zeci.

” Nu am ştiut cum să reacţionez, nu puteam să îmi explic absolut nimic. Nu ştiam unde aş putea să mă duc în altă parte. M-am gândit că aş putea fi de folos dacă mă îndrept spre poliţie, aşa că am fost la poliţia Capitalei. Gândul că ar fi trebuit să fiu acolo este unul pe care îl am permanent. Consider că este oarecum ofensator pentru victime să vorbesc despre ce mi se întâmplă mie pentru că orice mi se întâmplă este incomparabil cu suferinţa acelor oameni”, a spus Costin.

“Din punctul meu de vedere, afirmaţia conform căreia noi am cumpărat materiale ieftine pentru club, este total neadevărată. Nu cred că există o lege care să te oblige să cumperi materiale care au un anumit preţ. Aceste materiale ne-au fost ofertate, ne-a fost dat să alegem din mai multe materiale de o firmă care a executat şi lucrarea. Administratorul acestei firme a avut câteva apariţii publice după incendiu . Dânsul a lansat teoria condorm căreia noi, patronii, am ales varianta cea mai ieftină, cu un grad de rezistenţă mic în caz de incendiu. Procurorii ne consideră pe noi constructori, nu pe cei care chiar au construit”, a mai povestit Costin Mincu.

Atunci când a fost întrebat dacă ştie câţi oameni erau în club în seara de 30 octombrie acesta a răspuns, afirmând că nu au fost 400, aşa cum s-a vehiculat, ci aproximativ 270-290. ”De doi ani de zile toată lumea vorbește de 400 de oameni. În expertiza Institutului Național de expertize Criminalistice, în urma vizionărilor imaginilor de pe camerele de supraveghere, constată un număr între 270 și 290. Cred că am partea mea de responsabilitate în toată tragedia asta. Și mai cred că dacă lucrurile se opresc cumva în stadiul ăsta în care s-a ajuns după doi ani, nu se va ști niciodată adevărul”, a adăugat Costin.

image
image
image
image
image
image
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net