9 ani fără Marga Barbu. A fost căsătorită de trei ori, din dragoste

marga barbu.jpg

marga barbu
Se împlinesc 9 ani de când ne-a părăsit Marga Barbu
FOTO: cinemagia.ro

Margareta-Yvonne Butuc a fost o fetiță timidă care dorea să devină balerină. Însă, destinul ei a fost altul. A devenit Marga Barbu, o mare actriță, iubită de bărbați celebri. Astăzi (31 martie) se împlinesc 9 ani de când ne-a părăsit, dar o putem revedea oricând în filmele cu Haiducii lui Șaptecai sau cu Mărgelatu.

La început, Marga Barbu se numea Margareta-Yvonne Butuc. S-a născut la 24 februarie 1929, la Ocna Șugatag, în Maramureș. Tatăl ei era directorul salinelor din localitate, iar mama fusese balerină cu studii la Viena. A avut o copilărie frumoasă, dar era o fetiță timidă.  ”Singura mea explozie de exuberanță a fost la 4 ani. Atunci am făcut senzație la o serbare citind cuplete pentru reclame. În copilărie mă jucam tot timpul de-a farmacista, dar toți cei din jur erau încântați să mă vadă imitându-i perfect pe musafiri”, își amintea Marga Barbu într-un interviu.

Ulterior, familia ei s-a mutat la București. Prima ei mare dragoste a fost dansul și ar fi făcut orice ca să-și urmeze mama într-o carieră de balerină. Însă, medicii au descoperit ceva probleme la inimă, așa că s-a înscris la Facultatea de Filosofie și la Teatru. A absolvit Institutul de teatru din București în 1950, iar din 1952 și până la pensionarea sa, în 1993, a fost actriță la Teatrul Nottara. După 1990, nu a mai jucat în nici un film, din pricina vârstei înaintate și a problemelor de sănătate.

Frumoasă, elegantă, cu o distincție aparte, și-a cucerit publicul atât prin rolurile jucate în teatru, cât și prin personajele de film cărora le-a dat viață.

Dar rolurile cu care numele actriței Marga Barbu se identifică în conștiința publicului sunt Anița, din seria filmelor cu haiduci, și Agatha Slătineanu, din seria filmelor cu Mărgelatu.

marga barbu2.jpg

marga barbu2
Marga Barbu a jucat în toate filmele din seria Haiducii lui Șaptecai

Iubiri pătimașe

Prima căsătorie a Magdei Barbu, încheiată la o vârstă destul de fragedă cu un inginer, s-a consumat repede. ”Cred că mai mult a contat spaţiul locativ“, a declarat mai târziu actriţa.

”Era un băiat atât de bun, dar atât de departe de meseria mea. Programul nostru era atât de diferit, încât după un an şi jumătate a trebuit să ne despărţim“.

Au urmat alţi cinci ani de căsnicie cu un fost coleg de facultate, Constantin Codrescu.

constantin_codrescu.jpg

constanti codrescu
Cinci ani de căsnicie cu un fost coleg de facultate, Constantin Codrescu

Era actorul care nu credea în harul ei de actriţă. ”Pe vremea aceea eram plină de complexe deoarece nu jucam decât foarte rar în teatrul unde eram angajată. Aşteptam să fiu încurajată şi ajutată. Căsătoria noastră nu a însemnat pentru mine o împlinire. Am descoperit unele scrisori ale lui, în care spunea ca îi îngrădesc libertatea. Când eu nu făceam decât să-l ajut, după puterile mele. În perioada aceea era şi foarte bolnav. “După divorţ, s-au reîntâlnit pe scenă şi platoul de filmare ca parteneri de rol.

Pianista din filmul „Vultur 101“ (1956) a fost chipul care l-a impresionat pe Eugen Barbu, înainte de a o cunoaşte. A urmărit-o apoi pe scena de la Nottara. Prin 1960, juca în rolul Roxanei din „Cyrano de Bergerac“. „În seara premierei m-am trezit cu un coş mare de liliac alb. Rămăsesem fără vorbe: în plină iarnă, că era în februarie, să primesc liliac alb. Coşul mai avea un bileţel cu semnătura lui, pe care scria «Succes». Nu era omul vorbelor multe. Îmi spunea mereu că un scriitor care scrie mult nu vorbeşte mult.“ Scriitorul mai fusese căsătorit.

eugen-barbu.jpg

eugen barbu
Mariajul cu Eugen Barbu a durat 33 de ani, până în 1993, când el a decedat

Marga Barbu nu-şi mai dorea să se căsătorească, totuşi a făcut-o, fiind forţată de împrejurări să „bage” actele la starea civilă. Eugen Barbu nu şi-a dorit copii pentru că nu-i plăceau. Totuşi, spre 40 de ani, actriţa a rămas însărcinată. În timpul unor filmări la Buftea, după ce a încălecat un cal nărăvaş care a scuturat-o puternic, actriţa a pierdut o sarcină în cinci luni. Era fetiţă. „Cine ştie ce ar fi fost şi cum ni s-ar fi schimbat viaţa dacă aş fi născut-o? Poate nu era un copil reuşit sau poate că ar fi fost lumina ochilor noştri. Cine poate şti?“.

Mariajul cu Eugen Barbu a durat 33 de ani, până în 1993, când el a decedat. Au trăit frumos, s-au iubit, s-au ocrotit unul pe altul. După moartea lui, pensionată fiind, a mai trăit vreme bună într-o casă boierească frumoasă de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti.

Întâlnirea cu Eugen Barbu a fost un nou început pentru ea: ”Fără a forța ușile am pătruns într-o altă lume. El m-a făcut, în primul rând, să renunț la complexul că nu sunt actriță de film.”

Așa a început seria ”haiducilor”, în regia lui Dinu Cocea. După ce i-a avut ca parteneri pe Ion Besoiu sau Emanoil Petruț și-a descoperit partenerul ideal, Florin Piersic. Seria de filme haiducești i-au adus faima de amazoană a filmului românesc și a continuat cu seria filmelor cu Mărgelatu.

loading...
Loading...