500 de minute întârziere pentru un tren CFR. A ajuns la destinație în 24 de ore

Ultima actualizare:

    Un tren CFR a ajuns cu opt ore întârziere
Un tren CFR a ajuns cu opt ore întârziere

Călătorii unei curse Arad-Mangalia au avut parte de cea mai neplăcută surpriză din partea CFR-ului. Nemailuând în calcul faptul că un tren InterRegio pe acest traseu face o cursă în mai bine de 15 ore, cel care a plecat duminică seară din vestul țării a dat peste cap orice plan pe care oricine și l-ar fi făcut.

IR 1822 a pornit la drum la ora 19:20, duminică, 19 iunie, și ar fi trebuit să ajungă la mare, în Mangalia, luni, 20 iunie, la ora 10:55, după 15 ore și 35 de minute. Cu toate acestea, călătorii au fost puși în fața unui examen al răbdării, căci au trebuit să mai aștepte încă opt ore în garnitură pentru a ajunge la destinație, anunță Mediafax.

Călătorii au aşteptat câteva ore în zona Petroşani, unde liniile erau acoperite de buşteni şi apă din cauza unei furtuni. După ce au trecut de Bucureşti, locomotiva s-a defectat, iar pasagerii au aşteptat din nou sosirea unei alte locomotive.

Aceasta este cea mai mare întârziere înregistrată anul acesta de un tren CFR. Anul trecut, recordul a fost de 12 ore de întârziere. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Raed Arafat conferinta dupa explozia blocului din Rahova  Foto Inquam Photos  Octav ganea (3) jpg
image png
macielpgabriel ai generated 9020518 jpg
Romina Gingasu, foto Instagram jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
Fast food Shutterstock 1920x1080 (1) png
image png
pasajul lujerului foto google maps png
image
image