3 milioane de euro pentru moartea lui Gigină

7_foto1-3col-15cm.jpg

Bogdan Gigină avea 28 de ani când a murit şi era căsătorit de un an

Părinţii lui Gigină i-au declarat război total lui Gabriel Oprea. Vor să plătească pentru moartea băiatului lor, nu doar cu libertatea, ci şi cu averea. Aceştia s-au constituit parte civilă în proces şi cer 3 milioane de euro. Chiar şi aşa, fostul demnitar continuă să spună că este nevinovat.

Au trecut aproape doi ani de la tragicul accident în care Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa. Cu toate acestea, nu s-a găsit nici un vinovat. Dosarul morţii poliţistului se află încă pe masa procurorilor DNA, iar părţile sunt chemate din când în când să dea declaraţii. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu trei zile, când Gabriel Oprea a fost audiat. ”Adevărul este că sunt nevinovat, eram în timpul serviciului. Din păcate, poliţistul a căzut în cele trei gropi, care nu erau semnalizate corect şi nu au fost semaforizate”, a declarat Oprea.

 

Carmen Gigină, mama poliţistului care-i deschidea calea demnitarului, a ripostat. ”Nevinovat este copilul meu care a murit pe o şosea plină de apă, într-o baltă de sânge, după 12 ore de program, după ce v-a aşteptat în dispozitiv cu hainele ude, pentru ca dv. să ajungeţi în siguranţă acasă. Aşa este, gropile nu au fost semnalizate, dar copilul meu se afla acolo la ordin nu era plecat la plimbare”, a scris femeia pe pagina de socializare.

«Banii se vor duce la case de copii»

Daniel Ionaşcu, avocatul părinţilor agentului care avea 28 de ani, a precizat faptul că familia s-a constituit parte civilă în dosar. ”Daunele cerute sunt în raport cu paguba produsă atât de la Gabriel Oprea, cât şi de la Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL şi Adrian Corcodel, şeful echipei care efectua lucrări în zonă”, ne-a declarat apărătorul.

Surse din cadrul anchetei ne-au mărturisit că suma cerută este de 3 milioane de euro. ”Dacă vor exista aceşti bani, vor merge la case de copii sau la spitale”, ne-a declarat Carmen Gigină. În aceste condiţii, fostul vicepremier a tot încercat să-şi pună averea la adăpost şi a trecut patru imobile din cele opt, pe care le deţine, pe numele fiului său. Astfel că procurorii au pus sechestru pe averile celor doi anul trecut. Oprea a făcut contestaţie, iar judecătorii au decis să ridice sechestrul doar de pe bunurile fiului. Politicianul este acuzat de ucidere din culpă, dar şi de abuz în serviciu. Procurorii spun că a folosit numai într-un an de 1.600 de ori escorta Poliţiei, de multe ori în interes personal. În seara tragediei, 27 de poliţişti lucrau pentru el, un sfert din agenţii de serviciu de la Rutieră.

A căzut în groapă cu motocicleta

7_foto3-2col-6cm.jpg

Motocicleta a fost scoasă la suprafaţă cu un utilaj

 

În seara de 20 octombrie 2015, aripile i s-au frânt. Pe o ploaie torenţială, Bogdan îi deschidea calea lui Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne şi vicepremier. Nu a văzut din timp craterele de la intersecţia str. Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei şi a intrat cu viteză în ele. Motocicleta a rămas înfiptă într-o groapă care măsura doi metri adâncime. Fusese săpată de Distrigaz, care a intervenit la o avarie, iar lucrarea trebuia terminată iniţial până pe 18 octombrie. 

Părinţii pun flori la locul tragediei 

7_foto4-2col-6cm.jpg

Tatăl lui Bogdan poartă şi acum doliu

 

Carmen şi Cornel Gigină îşi plâng fiul fără încetare. Când nu sunt la mormântul lui Bogdan, vin la locul tragediei, acolo unde au pus o cruce în amintirea lui. Vin cu flori şi aprind lumânări. ”Este peste tot. În visele mele, în amintirile mele. Îmi amintesc totul despre el, îmi amintesc cât de frumos era. Era copilul meu”, spune mama printre lacrimi. Şi cei care nu l-au cunoscut pe tânărul poliţist vin cu candele şi se roagă pentru ca sufletul lui să se odihnească în pace.  

Loading...

Citește și