2.500 de euro, preţul mutilării! Atât cerea chirurgul fals pentru un implant mamar

Ultima actualizare:

    A fost reţinut miercuri seară
A fost reţinut miercuri seară

Opera sâni, nasuri, pomeţi, buze. Orice îşi doreşte o doamnă ca să fie superbă. Doar că unele au ieşit monştri din mâinile italianului Matteo Politi, care se dădea chirurg estetician. El a prezentat în România o diplomă de absolvire a Facultăţii de Medicină din Priştina. Ba chiar, documentul a fost recunoscut din Ministerul Educaţiei din România. Cum de a fost posibil una ca asta?

Fotografiile îngrozitoare cu sânii tumefiaţi ai unei paciente a “celebrului” Matteo Politi au făcut furori pe site-uri şi la televiziuni. Apoi, a ieşit la iveală cazul altei femei care s-a trezit cu nasul ciuruit. Femeia de 60 de ani, din Capitală, a povestit pentru Libertatea că în urmă cu un an l-a întâlnit pe Politi, care i-a făcut întâi un lifting facial şi o ridicare de pleoape. După prima intervenţie avea pleoapa căzută şi ochiul stâng umflat, dar Matteo Politi a asigurat-o că va fi bine. Mai mult, a reuşit să o convingă că avea nevoie şi de o rinoplastie.

“După ce mi-a dat pansamentul jos, nasul meu era într-o stare dezastruoasă. De fapt, aţi văzut cum arăt şi acum… Iar atunci arăta exact ca un şniţel pe care l-ai bătut pe tocător”, povesteşte pacienta.

Dar cât plăteau româncele pe ororile parcagiului italian? Preţurile practicate de falsul chirurg nu erau deloc mici. Pentru un implant mamar cerea 2.500 de euro, pentru o rinoplastie pacienţii erau nevoiţi să scoată 1.500 de euro din buzunar, iar pentru o liposucţie – 800 de euro. Dovada că nu o ducea deloc rău cu banii: miercuri seara când a fost adus la audieri, escrocul avea o geantă „Louis Vuitton”, care costă cel puţin 700 de euro. În faţa procurorilor, italianul a adus câteva documente care să-i dovedească studiile: diploma de la Facultatea de Medicină din Priştina şi un atestat, emis de Ministerul Educaţiei în luna aprilie 2018, prin care i s-ar recunoaşte diploma din Republica Serbia. Gianina Chirazi, directorul Consiliului Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educaţiei, a explicat ieri faptul că diploma prezentată în copie cu apostilă „nu prezenta suspiciuni de fals”.

Astfel, chirurgul estetician a obţinut atestatul, care însă nu-i oferea dreptul să profeseze. Abia după izbucnirea scandalului însă, au fost trimise adrese în Serbia şi Kosovo privind autentificarea documentelor. Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus clar că dacă vreun funcţionar a greşit va fi dat afară. ”Trebuie să analizez echivalarea studiilor. Cine i-a dat echivalarea nu mai are ce căuta în Ministerul Educaţiei dacă universitatea nu se află în baza de date. Trebuie să verific dacă este medic fals. Oricum, licenţa nu-i dă dreptul să intre în profesie, să fie chirurg. Pentru asta trebuie să parcurgă rezidenţiatul, care este de 5 ani,  apoi se înscrie la Colegiul Medicilor”, a declarat demnitarul.

Matteo Politi se află în custodia Poliţiei, după ce miercuri seară a fost reţinut. El este acuzat de înşelăciune şi urmează să fie dus în faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse apropiate anchetei, chirurgul fals italian este cercetat şi în Marea Britanie, pentru fapte similare, după ce el fusese deja condamnat în Italia la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, tot pentru înşelăciune.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Ioan Luchian Mihalea crima homosexualitate comunism articolul 200 2 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
gaze Sursă foto: Profimedia
Catalin Rizea, Dan Capatos, foto captura TikTok, arhiva jpg
bacsis, foto Shutterstock jpg
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net