14 mai, ultima zi de stare de urgență. Ce ne așteaptă de acum încolo

Ultima actualizare:

    Din 15 mai se deschid parcurile și grădinile publice, dar va trebui să respectăm distanțarea socială pentru că virusul încă există
Din 15 mai se deschid parcurile și grădinile publice, dar va trebui să respectăm distanțarea socială pentru că virusul încă există

Azi, 14 mai, România a intrat în ultima zi de stare de urgență, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidențial. Printre restricțiile pe care le-am suportat, poate, cel mai greu s-au numărat izolarea la domiciliu și suspendarea dreptului la liberă circulație. A fost foarte greu să trăim, dintr-o dată, între patru pereți și să ieșim din case doar în anumite condiții. Iată că măsurile se relaxează, iar noi revenim, încet, la viața pe care o duceam înainte de izbucnirea pandemiei. Uite ce ne așteaptă de acum încolo!

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României pe data de 16 martie, pentru o perioadă de 30 de zile. După o lună, pe 14 aprilie, ea a fost prelungită. Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus, potrivit oradesibiu.ro.

Până în prezent, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

La noapte, mai exact la ora 24.00, România iese, după două luni, din starea de urgență. În tot acest timp au fost suspendate unele dintre drepturile și libertățile fundamentale, cum ar fi dreptul la liberă circulație.

În România, relaxarea se va face treptat

Mai multe state au început relaxarea restricțiilor din primele zile ale lunii mai, iar România se înscrie în rândul celor care își doresc să ridice treptat măsurile stricte. Rămân valabile însă toate măsurile de protecție individuală, cum ar fi distanțarea socială, igiena și masca, la nivel de recomandare, pentru că virusul încă există, el nu a fost eradicat. Și, din păcate, din ce în ce mai mulți specialiști sunt de părere că nu vom scăpa prea ușor de el, vom avea nevoie chiar de ani de zile până când va dispărea cu totul. Până atunci însă va trebui să învățăm să trăim cu el.

Guvernul încearcă să evite golul legislativ din weekend

Până la intrarea în vigoare a legii adoptate miercuri, 13 mai, care instituie starea de alertă, se poate spune că în România, după expirarea stării de urgență, nu mai sunt restricții. S-ar putea să avem trei zile tampon, trei zile de libertate totală când nimeni nu va mai trebui să respecte vreo obligație. Cu toate acestea, azi, 14 mai, Guvernul se întrunește pentru a găsi o soluție legală prin care să impună respectarea unor restricții și în weekend.

  • De sâmbătă, 15 mai, se deschid parcurile și grădinile publice. Recomandat este ca pe bănci să stea doar membrii aceleiași familii, nu și persoane străine. Sunt închise însă locurile de joacă.
  • Se deschid muzeele;
  • Se deschid saloanele de coafură, frizeriile și saloanele cosmetice. Însă, vor exista reguli strice de distanțare socială, iar angajații saloanelor vor fi obligați să igienizeze temeinic spațiul.
  • Se deschid cabinetele stomatologice. Ne vom face programare telefonic, vom ajunge la programare, vom trece printr-un triaj epidemiologic și vom intra în cabinet. Singuri. Fără însoțitori. Excepție fac doar persoanele care însoțesc copii sau persoane cu dizabilități.
  • Se deschid magazinele care au ieșirea în exterior, în stradă. Râmîn închide mallurile. Se vor deschide însă centrele comerciale mai mici de 15000 de metri pătrați.
  • Se deschid terasele, condiția respectării distanțării sociale. Rămân închise restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol.
  • Masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice închise și în mjloacele de transport în comun, iar nerespectarea acestei obligații duce la amenzi destul de mari.
  • Dispare declarația pe proprie răspundere atunci când ieșim din casă dacă rămânem în localitate. Dacă vrem să plecăm în alt oraș, vom avea nevoie de declarație.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net