Un român, şeful unui nou centru de cercetare din Silicon Valley

Ultima actualizare:

    Dragoş Măciucă a lucrat la Apple din ianuarie 2014 până în ianuarie anul acestaFoto: Adevarul.ro
Dragoş Măciucă a lucrat la Apple din ianuarie 2014 până în ianuarie anul acestaFoto: Adevarul.ro

Un inginer român, fost angajat Apple, a fost numit în fruntea unui nou centru de cercetare şi inovaţie inaugurat joi la Palo Alto, California, se arată într-un comunicat al companiei auto americane Ford Motor, conform adevarul.ro.

Dragoş Măciucă, care a lucrat din ianuarie 2013 până în ianuarie anul acesta ca inginer de sisteme pentru Apple, va coordona cei 125 de cercetători, ingineri şi oameni de ştiinţă care vor activa în cadrul noului centru din Silicon Valley, potrivit adevarul.ro.

Românul a ocupat diferite poziţii în departamentele de tehnologie şi cercetare ale unor companii precum BMW, Nissan şi Lockeheed Martin.

Inginerul şi-a definitivat doctoratul în inginerie mecanică la Universitatea din Brekley, California.  

Centrul de la Palo Alto completează reţeaua globală a Ford de cercetare şi inovaţie, care include unităţile de la Dearborn în Michigan şi Aachen în Germania, se arată în comunicat.  

„Noua unitate demonstrează angajamentul Ford de a face parte din ecosistemul de inovaţie din Silicon Valley, anticipând dorinţele şi nevoile consumatorilor, în special în privinţa conectivităţii, mobilităţii şi autonomiei din domeniul auto. Lucrăm pentru ca aceste tehnologii să fie accesibile tuturor, nu doar consumatorilor din segmentul de lux“, a declarat Mark Fields, preşedintele şi directorul general al Ford Motor.  

Cu o reţea de 65 de uzine şi circa 189.000 de angajaţi, Ford Motor produce şi distribuie automobile pe şase continente.  

În România, grupul american produce, la Craiova, modelul B-Max şi motoarele pe benzină EcoBoost de 1 litru şi 1,5 litri. Asamblarea B-Max a fost lansată la jumătatea anului 2012, modelul fiind produs exclusiv la fabrica din Craiova şi comercializat doar pe piaţa europeană.  

În primele 11 luni ale anului trecut au fost asamblate 49.878 de maşini Ford B-Max, acoperind 13,5% din producţia auto naţională. Totodată, B-Max a fost al treilea cel mai exportat model în perioada ianuarie - noiembrie, potrivit datelor APIA. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
rugaciune jpg
image
image
image
image
image
image
image png
439200637 840468834788027 9054120070225781105 n jpg
familie fericita in natura jpg
gradina pixabay jpg
simona bucura oprescu ministrul muncii jpg
faina jpg
1 maioneza de post cu cartofi jpg jpeg
condimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net