Tânără de 21 de ani din Marea Britanie, ucisă de coronavirus! Nu avea afecțiuni preexistente!

chloe-coronavirus.jpg

Chloe Middleton avea 21 de ani și a murit după ce s-a infectat cu coronavirus
Foto: Facebook

O persoană de sex feminin în vârstă de 21 de ani a devenit, până în prezent, cea mai tânără persoană din Marea Britanie care a murit din cauza infecției cu COVID-19, fără să prezinte alte afecțiuni de sănătate preexistente

Familia tinerei, pe nume Chloe Middleton, a publicat tragica veste în mediul online, în speranța că decesul fetei va fi asemenea unei „treziri la realiate” în ceea ce privește autoizolarea la domiciliu și respectarea normelor impuse de autorități cu privire la lupta împotriva coronavirusului.

Acest apel disperat vine în contextul în care până acum se credea că infecția cu coronavirus nu are un impact atât de mare asupra tinerilor, mai ales dacă aceștia sunt sănătoși. S-a vehiculat că cei mai afectați pot fi vârstnicii sau persoanele ce au deja probleme de sănătate preexistente.

O tânără de 21 de ani din Marea Britanie a murit din cauza coronavirusului

Mambrii familiei au scris îndurerați în mesaj că este extrem de important ca noi toți să luăm avertizările în serios și să stăm acasă, pentru a nu răspândi și mai mult virusul. „Aceste rânduri sunt pentru toți cei care cred că este doar un virus banal. Vă rog să vă mai gândiți o dată.

Vorbesc din proprie experiență: acest virus mi-a ucis fetița de 21 de ani. Acesta se răspândește prin noi! Fiecare ar trebui să își facă partea lui de datorie și să stea acasă. Noi trecem acum printr-o durere de neimaginat”, a scris mama fetei pe rețelele de socializare, potrivit metro.co.uk.

pri_147659620.jpg

Familia îndurerată a îndemnat populația să respecte regulile impuse de autorități
Foto: Facebook

Inițial s-a crezut că cea mai tânără persoană care a fost răpusă de coronavirus a fost un băiat de 18 ani din Coventry, West Midlands. Totuși, medicii au explicat ulterior că tânărul avea probleme de sănătate grave înainte de a intra în contact cu COVID-19, și, astfel, nu sunt siguri care a fost cu exactitate cauza morții acestuia.

În Marea Britanie, până în prezent, bilanțul morților provocate de temutul coronavirus a ajuns la 442. Un total de 90,436 de persoane au fost testate, iar dintre acestea, 8,077 au fost declarate pozitive. Aceste numere sunt în contină creștere, după ce alte 6 persoane au murit din pricina coronavirusului și în Scoția, stat în care victimele au ajuns la 22. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1