Reacții internaționale despre arestarea lui Aleksei Navalnîi. Puterile lumii cer eliberarea lui imediată

Ultima actualizare:
Mike Pompeo, secretar de stat SUA
Mike Pompeo, secretar de stat SUA

Alexei Navalnîi a fost arestat duminică, la sosirea pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, iar reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Puterile lumii sunt revoltate și cer eliberarea sa imediată. SUA, Canada, Anglia, Germania sunt doar câteva dintre țările care acuză regimul dictatorial de la Kremlin și cer autorităților de la Moscova o anchetă și investigații amănunțite cu privire la otrăvirea sa.

Poliţia rusă a arestat duminică mai mulţi susţinători ai opozantului Aleksei Navalnîi, înainte de aterizarea acestuia la Moscova, relatează agenţiile de presă internaționale. Avionul companiei ruse Pobeda la bordul căruia se afla Navalnîi urma să ajungă pe aeroportul Vnukovo din Moscova, dar a fost redirecţionat şi a aterizat la Şeremetievo. Serviciile penitenciare ruse au avertizat că nu vor ezita să-l aresteze pe Navalnîi, 44 de ani, când va sosi în Rusia, acuzându-l că a încălcat, atunci când se afla în Germania în ultimele luni, condiţiile unei eliberări în urma unei condamnări cu suspendare într-un dosar din 2014. 

Heiko Maas, ministrul german de externe
Heiko Maas, ministrul german de externe

SUA: „Rusia că vrea să-l reducă la tăcere”

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere, transmite dpa, citat de stirileprotv.  „Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Reţinem cu îngrijorare serioasă că închiderea acestuia este ultima dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte personalităţi din opoziţie şi voci independente critice la adresa autorităţilor ruse”, a comunicat Pompeo. “Cerem guvernului rus să asigure condiţii egale pentru toate partidele politice şi candidaţii care doresc să concureze în procesul electoral”, a adăugat secretarul de stat, cerând “eliberarea necondiţionată a lui Navalnîi”.

Liderul opoziţiei ruse „trebuie eliberat imediat”, a îndemnat duminică și Jake Sullivan, viitor consilier pentru securitate naţională al preşedintelui ales american, Joe Biden, relatează AFP. “Navalnîi trebuie eliberat imediat, iar autorii acestui scandalos atac la adresa vieţii lui trebuie să fie traşi la răspundere”, a denunţat Jake Sullivan, care va intra în funcţie la 20 ianuarie. „Atacurile Kremlinului împotriva lui Navalnîi nu sunt numai o încălcare a drepturilor omului, dar şi un afront adus poporului rus care doreşte ca vocea lui să fie auzită”, a insistat el pe Twitter.

Dominic Raab, ministrul de externe britanic
Dominic Raab, ministrul de externe britanic

Reacția Germaniei: Se solicită o anchetă cu privire la otrăvirea lui Navalnîi

Ministrul german de externe Heiko Maas a cerut luni Rusiei să-l ″elibereze imediat″⁣ pe opozantul Aleksei Navalnîi, arestat duminică la sosirea sa la Moscova, transmite AFP. De asemenea, Maas a solicitat o anchetă aprofundată asupra otrăvirii lui Navalnîi şi aducerea autorilor în faţa justiţiei.

Marc Garneau, ministrul de externe canadian
Marc Garneau, ministrul de externe canadian

Londra: „Navalnîi, victima unei infracțiuni vrednice de dispreț”

La rândul său, Londra a cerut Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi şi a subliniat că Moscova trebuie să dea explicaţii asupra modului în care opozantul rus a fost atacat cu o armă chimică. ″Este îngrozitor că Aleksei Navalnîi, victima unei infracţiuni vrednice de dispreţ, a fost arestat de autorităţile ruse. El trebuie să fie eliberat imediat. În loc să-l persecute pe domnul Navalnîi, Rusia ar trebui să explice cum a ajuns să fie folosită o armă chimică pe teritoriul rus″⁣, a afirmat ministrul de externe britanic Dominic Raab. 

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei

Canada: „Autoritățile ruse trebuie să-l elibereze imediat”

Canada a reclamat duminică eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi, considerând “inacceptabilă” arestarea lui la întoarcerea în Rusia, după ce a primit îngrijiri în Germania pentru o presupusă otrăvire, notează AFP. “Canada condamnă ferm arestarea lui Aleksei Navalnîi la sosirea lui la Moscova”, a subliniat într-un mesaj pe Twitter noul şef al diplomaţiei de la Ottawa, Marc Garneau. “Autorităţile ruse trebuie să îl elibereze imediat. Este inacceptabil şi vom continua să cerem explicaţii în legătură cu otrăvirea lui”, a adăugat ministrul.

Charles Michel, președintele Consiliului European
Charles Michel, președintele Consiliului European

Polonia condamnă vehement „regimul ostil” din Rusia

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a lansat duminică un apel la eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a îndemnat Uniunea Europeană să răspundă urgent, transmite Reuters. „Detenţia lui Navalnîi este o altă încercare de a intimida opoziţia democratică din Rusia. Este esenţial un răspuns rapid şi fără echivoc la nivelul UE. Respectarea drepturilor cetăţenilor este piatra de temelie a democraţiei”, a scris Mateusz Morawiecki pe Twitter.

“Lansez un apel autorităţilor din Rusia să elibereze imediat deţinutul”, a mai scris el. În septembrie, Mateusz Morawiecki a sugerat că Rusia este un “regim ostil”, după ce Germania a anunţat că opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tipul Noviciok.

Bogdan Aurescu, ministrul de externe român
Bogdan Aurescu, ministrul de externe român

Reacția preşedintelui Consiliului European, Charles Michel

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut autorităţilor ruse să îl elibereze imediat pe dizidentul Alexei Navalnîi, transmite Reuters, citat de Agerpres. "Arestarea lui Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova este inacceptabilă", a scris Michel în reţeaua Twitter.

Anul trecut, rușii l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi cu o substanță neurotoxică. I-au pus Novichok în chiloți, s-au dat de gol autoritățile de la Kremlin
Anul trecut, rușii l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi cu o substanță neurotoxică. I-au pus Novichok în chiloți, s-au dat de gol autoritățile de la Kremlin

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe român: „Reținerea lui este inacceptabilă”

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a scris, pe Twitter, după arestarea lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, la reîntoarcerea sa în țară, că acțiunea autorităților rusești este “inacceptabilă” și “nedemocratică”. “Reținerea liderului opoziției din Rusia Navalnîi la reîntoarcerea sa în țară după ce s-a recuperat de la otrăvirea cu Noviciok este inacceptabilă. Reprimarea opoziției, doar pentru că este opoziția, este pur și simplu nedemocratic”, a scris, duminică seara, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.


    Anul trecut, rușii l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi cu o substanță neurotoxică. I-au pus Novichok în chiloți, s-au dat de gol autoritățile de la Kremlin
Anul trecut, rușii l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi cu o substanță neurotoxică. I-au pus Novichok în chiloți, s-au dat de gol autoritățile de la Kremlin

Cine este Aleksei Navalnîi

Aleksei Navalnîi este principalul oponent al lui Vladimir putin, din ultimii ani. Are 44 de ani, este căsătorit și are doi copii, transmite Mediafax. El și-a făcut intrarea pe scena politică a Rusiei în anul 2011, alături de un alt opozant al președintelui rus, Boris Nemțov, fiind de mai multe ori arestat de procurori. De profesie avocat, Navalnîi a înființat partidul „Rusia viitorului ” al cărui președinte este. El este foarte cunoscut atât în rusia cât și în întreaga lume pentru investigațiile prin care deconspiră schemele de corupție ale apropiaților președintelui rus Putin, inclusiv ale fostului președinte și premier Dimitri Medvedev.

Aleksei Navalnîi a încercat să candideze la alegerile prezidențiale din 2018, dar Comisia Electorală Rusă i-a respins candidatura. Nu a mirat absolut pe nimeni acest lucru. Dimpotrivă. Era de așteptat, căci Putin avea suficiente motive de îngrijorare cu privire la câștigarea alegerilor. În caz de nevoie, acestea ar fi fost oricum câștigate prin furt, însă Putin nu a dorit ca Navalnîi să devină o figură și mai cunoscută față de cât era. 

În anul 2020 opozantul rus s-a opus modificării constituției ruse, prin care Vladimir Putin obține anularea mandatelor de președinte și poate candida din  nou și în anul 2024. 

La 20 august 2020, Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic numit Novichok. Disperat, Putin încerca să scape de el odată pentru totdeauna. Planurile i-au fost însă dejucate căci Navalnîi scapă cu viață și se reface într-o clinică din Germania. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net