Prinţul Philip, transferat la alt spital în vederea unor examene cardiace. Care este starea lui

Ultima actualizare:

    Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 99 de ani, spitalizat de două săptămâni din cauza unei infecţii, a fost transferat luni la alt spital din Londra, în vederea unor examene cardiologice, relatează AFP.

„Ducele de Edinburgh a fost transferat azi (luni) de la Spitalul King Edward VII la Spitalul St Bartholomew, unde medicii vor continua să-l îngrijească cu privire la o infecţie şi pentru a efectua teste şi observaţii cu privire la probleme cardiace preexistente”, a anunţat într-un comunicat Palatul Buckingham.

Cum se simte Prințul Philip

Soţul Reginei „reacţionează la tratament, dar urmează să rămână spitalizat până cel puţin la sfârşitul săptămânii”. O ambulanţă a părăsit Spitalul King Edward VII luni, iar pacientul a fost ascuns de privirile presei cu ajutorul unor umbrele.

Spitalul St Bartolomew, situat în apropierea Catedralei St Paul, în centrul Londrei, dispune de cel mai mare seviciu cardiovascular specializat din Europa - Barts Heart Center -, precizează instituţia pe site.

Prinţul Philip a fost spitalizat la 16 februarie, ca măsură de precauţie, după ce s-a simţit rău.Palatul Buckingham preciza câteva zile mai târziu că această spitalizare a avut loc în urma unei infecţii, potrivit news.ro.

Fiul său, prinţul Charles, moştenitorul tronului, l-a vizitat la spital. Nepotul său William dădea asigurări săptămâna trecută că ducele de Edinburgh se sinţea bine şi că medicii „stau cu ochii pe el”.

Prinţul Philip, care împlineşte 100 de ani în iunie, a bătut în 2009 un record de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut de Charlotte, soţia regelui George al III-lea. El s-a retras în august 2017, după ce a participat la peste 22.000 de angajamente publice oficiale de la urcarea pe tron a soţiei sale, în 1952.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net