Parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit

theresa-may-brexit.jpg

Parlamentul Britanic a dat un vot masiv de respingere a acordului Brexit
foto: Getty

Parlamentul Britanic a dat un vot masiv de respingere a acordului Brexit, aşa cum era de aşteptat. Theresa May se află acum în faţa unor decizii grele, pentru că ar putea fi împisă să demită de la conducere Guvernului. Înfrângerea suferită de premierul britanic este cea mai dură suferită de un lider al guvernului de la instaurarea democraţiei în Marea Britanie.

Votul pentru acordul Brexit a avut loc în Parlamentul britanic marţi (15 ianuarie). Înţelegerea dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie a fost respins cu 432 de voturi împotrivă, o majoritate covârştoare. Doar 202 parlamentari au votat pentru acord, conform guardian.co.uk

Parlemantari conservatori care sprijină Brexitul s-au alăturat labouriştilor pentru a da votul de neîncredere guvernului, vot pe care May l-a amânat din decembrie, în speranţa că va primi încrederea Parlamentului. Deşi premierul a cerut parlamentarului să nu dezamăgească poporul britanic, care a votat pentru Brexit la referendumul din 2016, Camera Comunelor nu a ţinut cont şi a respins acordul.

Theresa May trebuie să prezinte un Plan B Uniunii Europene

Theresa May are acum trei zile pentru a prezenta un Plan B Uniunii Europene. Dacă acest plan nu va fi nici el acceptat, Marea Britanie va trebui să părăsească fără acord Uniunea Europeană, ceea ce ar creea multe probleme. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a declarat că Marea Britanie trebuie să clarifice cât mai repede care sunt intenţiile lor. "Ne pregătim pentru orice scenariu, inclusiv lipsa unui acord. Riscul unei ieşiri dezordonate a crescut, deşi nu ne dorim să se întâmple aşa ceva", a fost declaraţia dată de Tusk. 

Laburiştii depun moţiune de cenzură împotriva lui May

May ar putea însă să nu ajungă la Planul B. Liderul Partidului Labourit, Jeremy Corbyn, a început o petiţie pentru moţiune de cenzură lui May în Parlament, care ar putea să ducă la o demisie a premierului conservator. Cererea lui Corbyn va fi dezbătută miercuri în plen. După terminarea votului de pe 15 ianuarie, liderul labourist a spus că guvernul trebuie să accepte că un Brexit fără acord nu e o opţiune şi că drepturile cetăţenilor Uniunii Europene trebuie respectate. 

Ce înseamnă respingerea acordului Brexit pentru români

Aflat la Strasbourg, în delegaţia condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul de extrene Teodor Meleşcanu a spus: „Din evaluările pe care le avem noi, din informaţiile pe care le deţinem, nu va trece de Parlament nici proiectul de acord privind retragerea Marii Britanii din UE şi nici cel de declaraţie politică referitor la viitorul relaţiilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Vor fi cel puţin 100 de voturi în defavoarea ideii de adoptare a acestor două”.

Scenariul este unul de avarie, a mai spus Meleşcanu. „Este posibil să fie aduse tot felul de amendamente la aceste documente şi să fie cerută prelungirea perioadei până undeva în iunie, ca să mai negocieze cu Uniunea Europeană. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este foarte dificil. UE şi-a fixat o poziţie, negocierile s-au încheiat şi au ajuns la concluzii inclusiv ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor europeni din Marea Britanie”.

Ministrul a mai spus că, în cazul în care Marea Britanie va părăsi UE fără niciun fel de acord, „este posibil ca cetăţenii români să aibă probleme”. „Atâta timp cât vor exista aceste proiecte care au fost acceptate de UE şi de guvernul britanic, sperăm că pe viitor se va ajunge la o respectare a lor. E greu de spus acum ce se întâmplă. Vom vedea zilele următoate, pentru că nu sunt multe de aşteptat”.

Românii sunt, după polonezi, naţia care trimite cei bani mulţi bani acasă, din Marea Britanie, însă acest lucru ar putea fi afectat de Brexit.

Cele mai mari sume de bani trimise anual de cei care muncesc pe pământ britanic ajung în Polonia (un miliard de euro), România (0,3 miliarde de euro), Ungaria (0,15 miliarde de euro), Cehia (0,14 miliarde de euro) şi Bulgaria (0,07 miliarde de euro). Însă după Brexit, Marea Britanie vrea să introducă un control mai strâns al imigraţiei.

Extinderea perioadei de tranziţie a Brexitului dincolo de 2020 va atenua aceste evoluţii, dar banii trimişi acasă de cetăţenii Europei Centrale care lucrează în Regatul Unit vor scădea probabil, estimează ING.

loading...
Loading...