Parchetul General deschide o anchetă în cazul accidentului de autocar din Muntenegru

Ultima actualizare:

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va cere sprijinul autorităţilor din Muntenegru în acest caz, au mai precizat reprezentanţii instituţiei.

Nu mai puţin de 18 persoane au murit după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică după-amiază. Alţi 29 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroşat uşor de autocar şi a fost rănit.

Accidentul a avut loc imediat după ce autocarul a ieşit dintr-un tunel, a derapat pe un asfalt alunecos, a rupt balustrada de siguranţă în partea stângă a drumului şi a căzut 30-40 de metri în prăpastie. Cauza accidentului nu a fost stabilită, dar se pare că şoferul nu a adaptat viteza la acel segment de drum alunecos, relatează site-ul postului B92.

Patru dintre pasagerii răniţi prezintă risc vital şi sunt conectaţi la aparate, anunţă reprezentantul clinicii KCCG din Podgoriţa, unde au fost transportaţi pasagerii răniţi, citat de site-ul de ştiri RTCG.

Secretarul de stat Raed Arafat, aflat la spitalul din Podgoriţa, a declarat, luni, că vor fi trimise la faţa locului două avioane pentru transportul răniţilor în România şi un altul pentru aducerea în ţară a persoanelor decedate.

Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul în timpul căruia a avut loc accidentul, a precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

El a mai precizat că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului aparţine transportatorului, conform contractului încheiat de acesta cu agenţia de turism

Potrivit lui Usturoiu, circuitul turistic era programat în Muntenegru şi Croaţia pentru şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, autocarul oprindu-se la Piteşti, Sibiu, Arad şi Timişoara, înainte de a ieşi din ţară.

Sâmbătă seară turiştii au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.

Usturoiu a mai declarat că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care operează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.

Directorul firmei de transport Gregory Tour, Ştefan Grigore, care opera autocarul prăbuşit în Muntenegru, spune că autovehiculul avea toate verificările tehnice la zi, iar şoferii aveau experienţă de cel puţin 10 ani, fără vreun incident până acum.

El a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte - opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

image
image
image
image
image
image
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net