OMS îndeamnă toate țările să doneze vaccinuri anti-COVID statelor mai puțin dezvoltate: „Următorul val al pandemiei va fi mult mai mortal”

gettyimages-1316048542-594x594.jpg

În India, criza COVID a atins cote alarmante
Foto: Getty Images
Citeste tot despre: 

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus îndemnă ţările să renunţe la vaccinarea copiilor şi adolescenţilor împotriva covid-19 şi să doneze dozele de vaccin sistemului Covax, pentru a fi redistribuite unor ţări sărace, relatează AFP.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat, într-o conferinţă de presă, că, aşa cum merg lucrurile, al doilea an al pandemiei Covid-19 va fimult mai mortal” decât primul.

OMS cere țărilor bogate să doneze vaccinurile anti-COVID destinate imunizării copiilor

„Înţeleg de ce unele ţări vor să-şi vaccineze copiii şi adolescenţii, însă vă cer să vă gândiţi să renunţaţi şi să donaţi mai degrabă vaccinul Covax”, sistemul internaţional instituit în vederea unui acces echitabil la vaccinuri, a declarat directorul OMS.

El denunţă de luni de zile un naţionalism vaccinal care, din perspectiva penuriei vaccinului disponibil, privează numeroase ţări de puterea de a proteja chiar şi cele mai vulnerabile persoane şi personalul medical, în timp ce Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite promit să-şi vaccineze vasta majoritate a populaţiei până în vară.

Numeroase ţări sunt devastate de un nivel exploziv al infecţiei - ca de exemplu India, Nepalul, Sri Lanka sau unele ţări de pe continentul american - a subliniat el.

„Covid-19 a costat deja viaţa a peste 3,3 milioane de oameni, iar aşa cum merg lucrurile al doilea val al pandemiei va fi mult maimortal decât primul”, a avertizat el.

Sistemul Covax a fost privat de o importantă proporţie de vaccinuri anticovid, pe vare credea că le poate distribui în al doilea trimestru al acestui an.

India, unde se produce cea mai mare parte a dozelor destinate Covax, a interzis exportul acestora, pentru a lupta împotriva exploziei pandemiei în ţară.

OMS îndeamnă, astfel, toate ţările să doneze dozele de care dispun. Franţa şi Suedia au donat câte 500.000 de doze de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford în vederea distribuirii prin Covax. Elveţia ar putea să autorizeze în curând o donaţie de un milion de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford, informează news.ro.

Loading...