Misterul care învăluie Piramida lui Kheops se adânceşte! A fost descoperită o nouă încăpere

untitled.png

Foto
O nouă descoperire adânceşte misterul Piramidei lui Kheops
Foto: Twitter

O nouă descoperire arheologică a adus bucurie cercetătorlor şi a adâncit unul dintre cele mai mari mistere din istorie. Arheologii au descoperit o nouă încăpere în Piramida lui Kheops din Egipt, dar nu se știe încă ce reprezintă acest gol gigantic din interiorul celei mai mari construcții antice, scrie BBC News.

Cercetătorii japonezi şi francezi au făcut anunţul noii descoperiri după mai bine de doi ani de studii şi cercetări desfăşurate pe situl arheologic format de marele piramide. Marea Piramidp, cea a lui Kheops, a fost construită în timpul domniei faronului Kheops, care a fost conducătorul Egiptului între anii 2509 şi 2483 Î.Hr. Piramida lui Kheops conţine trei camere imense şi diferite coridoare de lungimi impresionante, cea mai cunoscută dintre acestea având o lungime de 74 metri. Noua desoperire este poziţionată deasupra celei mai mari camere din interiorul piramidei şi arheologii susţin că o dimensiune considerabilă. Nu ştim dacă această cameră este aflată în poziţie perfect orizontală sau dacă este înclinată. "Nu cunoaştem dacă această cameră este formată dintr-o singură structură sau din mai multe", a explicat profesorul Mehdi Tayoubi, de la Institutul de Argheologie din Paris. "Ceea ce ştim este că există o încăpere de a cărei existenţă nu aveam habar până acum. Este un lucru cu adevărat impresionant", a adăugat acelaşi profesor, conform bbc.com. "Ceea ce vom ăncerca să facem este să înţelegem care era rolul acelei camere şi care este strucutura internă a piramidei. Avem câteva ipoteze care trebuie să fie verificate în profunzime pentru a ajunge la conculzie relevantă. Datele sunt imprecise în acest moment", a mărturisit arheologul. Piramida conține compartimente despre care experții cred că ar fi fost încorporate de către constructori pentru a evita prăbușirea construcției și pentru a elimina o parte din presiunea pusă de greutatea pietrelor așezate una peste alta. Desigur, cercetătorii recunosc că vor verifica ipoteza potrivit căreia rolul încăperii este acela de a diminua din presiune. 

loading...
Loading...

Citește și

  • piramide egipt

    Ce poți face când locul tău de muncă este, fie și numai pentru șae luni, pe Stația Spațială Internațională, ca să nu pierzi legătura cu Pământul și cu oamenii? Dacă ai imaginația astronautului britanic Tim Peak, îți poți provoca prietenii de pe rețelele sociale la concursuri simpatice.

  • foto

    Declaraţia unui avocat din Egipt a stârnit reacţii negative în întreaga lume. Filmuleţul în care avocatul afirmă că femeile care se îmbracă provocator trebuie să fie violate şi merită acest lucru a fost făcut public, iar reacţiile revoltate ale reprezentantelor sexului feminin nu au întârziat să apară. Acum câteva săptămâni în urmă, un cleric saudit a făcut nişte afirmaţii asemănătoare, susţinând dezinvolt că o femeie care poartă parfum şi alege să se machieze este una adulteră, caracterizată de moravuri îndoilenice.