Escrocheria secolului XX: A vândut Turnul Eiffel. De două ori!

gettyimages-547399950.jpg

Victor Lustig a vândut de două ori ceea ce nu-i aparținea: Turnul Eiffel, din Paris
foto: Getty

Pare incredibil, dar un escroc șarmant a reușit să vândă celebrul Turn Eiffel, din Paris, de două ori. Omul care a îndrăznit și a reușit o escrocherie atât de uriașă se numea Victor Lustig, celebru la începutul secolului XX pentru viața de lux pe care o ducea.

Victor Lustig era un nume binecunoscut în lume în anii 1900. În interviurile pe care le-a dat din închisoare pentru presa americană, bărbatul afirma că s-a născut pe 4 ianuarie 1890 în pe teritoriul de astăzi al Cehiei, în orașul Hostinné (în germană, Arnau).  Însă, polițiștii nu au găsit nici un copil născut în acest orășel cu numele Victor Lustig, potrivit biography.com . Din câte se știe, bărbatul provenea dintr-o familie săracă și a fost pasionat de trucuri încă de la o vârstă fragedă.

Era un escroc cu o vastă activitate, dar lovitura cea mai mare a fost în 1929 când a îndrăznit și reușit să vândă Turnul Eiffel. Tupeul său era dublat de un șarm irezistibil, o inteligență deosebită și o extraordinară capacitate de manipulare. De asemenea, Lustig era fluent în mai multe limbi străine, scria presa vremii.

Lustig era un personaj atât de șarmant încât ziariștii de la New York Times l-au lăudat: ”Nu era genul umil. În loc să fie teatral, era întotdeauna rezervat și demn. Se comporta ca un nobil.”

turnul-eiffel-lustig.jpg

victor lusting turnul eiffel
Așa arăta escrocul Lusting. Se comporta ca un nobil

Ideea să vândă Turnul Eiffel i-a venit după ce a citit un articol în care autoritățile pariziene se plângeau de costul imens al întreținerii turnului. Lustig a angajat un falsificator, care i-a confecționat mai multe documente cu antetul guvernului francez. Apoi, a invitat șase oameni bogați care făceau afaceri cu fier vechi, pentru a discuta o eventuală tranzacție. La întâlnire, Lustig s-a recomandat drept oficial guvernamental. Le-a explicat oamenilor de afaceri că guvernul francez intenționează să vândă Turnul Eiffel din cauza costurilor de întreținere ridicate. Desigur, le-a cerut acestora să păstreze secretul cu privire la negocieri, până la finalizarea tranzacției. Pentru a nu rata tranzacția, omul de afaceri Andre Poisson i-a dat lui Lustig și o sumă de bani drept mită. Lustig a încasat atât prețul Turnului Eiffel, cât și mita și s-a făcut nevăzut. După ce și-a dat seama că fusese înșelat, lui Poisson i-a fost atât de rușine încât n-a raportat cazul la poliție.

Victor Lustig a fost atât de încântat că i-a ieșit escrocheria, încât o lună mai târziu, s-a întors la Paris și a încercat din nou aceeași tactică. De data aceasta, însă, unul dintre potențialii cumpărători s-a prins de înșelătorie și a anunțat poliția. Totuși, Lustig a fost norocos și a doua oară și a reușit să fugă în SUA înainte de a fi arestat.

Victor Lustig a fost prins în final de forţele de ordine din New York, în 1935, pentru falsificare de bani, după ce a fost judecat a fost trimis în închisoarea din Alcatraz. Lustig a murit în 1947.

Sursa: vintagenews.ro

Loading...