Emmanuel Macron anunță carantină o lună: "Deschidem Franţa de la mijlocul lunii mai!"

Ultima actualizare:

    Foto Getty Images
Foto Getty Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a adresat cetăţenilor miercuri seară şi a anunţat carantină naţională timp de o lună, solicitându-le să se mobilizeze în luna aprilie pentru a lupta cu pandemia. El a promis că va "deschide Franţa de la mijlocul lunii mai".

"Vom fi continentul cu cea mai mare producţie de vaccinuri", a declarat miercuri seară Emmanuel Macron în alocuţiunea către cetăţeni.  

Până în prezent, mai mult de 8,5 milioane de francezi au primit prima doză de vaccin. 

Printre măsurile anunţate se numără: închiderea şcolilor începând de luni, pentru trei sau patru săptămâni. Toate unităţile şcolare vor avea o săptămână de cursuri online, începânde luni, a anunţat Macron. Apoi, elevii din trei zone vor fi în vacanţă timp de 15 zile. Cursurile vor reîncepe în 26 aprilie, fizic creşele şi învăţământul primar iar la distanţă - liceenii şi studenţii. 

"Părinţii care trebuie să aibă grijă de copiii lor şi nu pot lucra de acasă vor avea drept la şomaj parţial", a mai precizat Macron. 

Vaccinarea este "miza principală" a spus preşedintele francez. "Ieşirea din pandemie este de acum posibilă". 

"Mai mult de 8,5 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin. Trei milioane au primit două", a subliniat Macron. Vaccinul este eficient. Cea mai bună dovadă a acestei eficienţe se vede în cifrele şi în mortalitatea concetăţenilor de peste 80 de ani. Mortalitatea s-a diminuat semnificativ". 

"Trebuie să vaccinăm cât mai repede posibil şi pe cei mai fragili. Trebuie să vaccinăm neobosit, fără zile de sărbătoare, sâmbăta şi duminica, la fel ca în timpul săptămânii. Pentru vaccinurile Pfizer şi Moderna, numeroase centre au deschis, datorită angajamentului primăriilor. Pentru vaccinurile AstraZeneca şi mâine Pfizer, 250.000 de profesionişti s-au mobilizat pentru a se vaccina cu acestea". 

"De acum şi până la sfârşitul verii, toţi francezii cu vârsta de peste 18 ani care doresc pot fi vaccinaţi. Pentru că este cheia ca să ne reconectăm, cheia pentru a ne redeschide ţara", a promis Macron. 

Potrivit Reuters, restricţiile care intră în vigoare sâmbătă vor dura o lună. Măsurile de carantinare vor fi extinse în mai multe părţi din ţară.

Limitarea deplasărilor în timpul zilei, din 18 martie în 19 departamente în tona roşie, va fi extinsă pe tot teritoriul metropolitan. Începând de sâmbătă seara, pentru patru săptămâni, nu va mai fi posibilă deplasarea într-un perimetru de mai mult de 10 kilometri, în afara unui motiv întemeiat, a anunţat şeful statului francez. În timpul carantinei, de la ora 19.00 la 6.00, sau pentru depăşirea celor 10 kilometri va fi cerut un document justificativ.  

Conform preşedintelui, 44% din cei aflaţi la terapie intensivă au vârste sub 65 de ani. 100.000 de familii au avut un deces din cauza Covid. 

Preşedintele francez a anunţat: "Voi reveni cu o agendă pentru redeschidere. De la mijlocul lunii mai vom începe să redeschidem unele spaţii de cultură. Vom autoriza fără condiţii deschiderea teraselor şi vom construi, între mijlocul lui mai şi începutul verii, un calendar de redeschidere progresivă pentru cultură, sport, timp liber, evenimente, cafenele şi restaurante". 

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net