Cele 13 reguli de protocol ale Casei Regale britanice. Regula numărul 9 pare desprinsă din filme!

Ultima actualizare:
Regina, într-o ținută viu colorată
Regina, într-o ținută viu colorată

Nu e de mirare că atunci când faci parte dintr-o familie regală ești sub atenția amănunțită a întregii lumi, regii și reginele fiind exemplari pentru popor, din toate timpurile. Astfel, trebuie să te comporți ca atare. Oamenii au așteptări până la urmă, mai ales dacă familia ta deține coroana Marii Britanii.

Din acest motiv, cu timpul, s-au implementat niște reguli ce îi vizează pe mebri familiei regale, pentru ca aceștia să nu fie puși niciodată într-o lumină proastă în fața opiniei publice. Iată cele 13 reguli de la care nu se abate nici măcar Regina Elisabeta aII-a:

1.Membrii Casei Regale poartă culori vii

Probabil că ați observat cum membrii Casei Regale britanice, în special Regina, aleg culori vii și ținute cu care ies ușor în evidentă și atrag după sine toate privirile. Ei bine, acest lucru nu este întâmplător și nu are legătura cu preferințele lor pentru culori deschise și luminoase. Conform biografului Reginei, Robert Hardman, Regina a declarat că ei obșnuiesc să se îmbrace în acest mod, pentru a se putea remarca în mulțime. „Nu aș putea niciodată să port bej, pentru că oamenii nu ar știi cine sunt”, a susținut Elisabeta a II-a. Purtând culori aprinse, se poate diferenția ușor de restul oamenilor și cei ce o văd pot spune siguri: „Am vazut-o pe Regină!”, aceasta devenind astfel inconfundabilă.

Regina Elisabeta a II-a poate transmite mesaje secrete prin intermediul genții
Regina Elisabeta a II-a poate transmite mesaje secrete prin intermediul genții

2.Familia regală trebuie să poarte mereu în bagaj ținute negre, de înmormântare, atunci când călătoresc

Chiar dacă Regina iubește culorile, toți membri familiei regale, inclusiv ea, trebuie să aibă mereu pregătită o ținută de culoare neagră, chiar și atunci când călătoresc, în eventualitatea faptului în care o persoană importantă, sau chiar unul din mebri familiei, moare. Un eveniment de acest gen s-a întâmplat în 1952, pe când Regina era doar o prințesă, și în zborul de întoarcere din Kenya, a fost forțată să aștepte în avionul ce aterizase înapoi în Regatul Unit, atunci când tatăl ei a murit, deoarece nu era îmbrăcată corespunzător.

3.Purtarea articolelor vestimentare ce conțin blană de orice fel este interzisă

Regele Edward al III-lea a interzis membrilor casei regale să poarte blană încă din secolul 14. Regula aceasta a fost totuși încălcată în 2016 de Prințul William și soția lui, Kate Middleton, atunci când aceștia au purtat eșarfe tradiționale îmblănite, în vizita lor din Canada.

4. Femeile ce aparțin Casei Regale poartă mereu greutăți în tivul rochiilor

Pentru a evita ca vântul să le ridice rochiile și să le pună într-o situație jenantă, femeile din familia regală sunt nevoite să atașeze greutăți în tivul rochiilor.Stewart Parvin, unul dintre croitorii Reginei, a declarat pentru Daily Mail că nu folosește materiale extravagante pentru confecționarea greutăților.„Sunt pe același principiu ca și la draperii: din plumb”, a spus acesta.

Prințul George, în pantaloni scurți
Prințul George, în pantaloni scurți

5.Micile gentuțe de mână sunt folosite pentru a acoperi decolteul, sau alte părți ale corpului, atunci când este cazul

Familia regală trebuie să se îmbrace întoteauna adecvat, fără să își poată permite să poarte ținute care dezvăluie prea mult. În momentul în care femeile coboară din mașină, trebuie să își acopere decolteul cu geanta de mână. Prințesa Daiana era recunoscută pentru folosirea micilor gentuțe de tip „clutch”, în această situație.

6. Gențile mici, de dimensiunea unui portofel, sunt de asemenea folosite și pentru a evita tremuratul mâinilor

Experta în norme de comportare, Myka Meier, a declarat că deseori, Kate Middleton este văzută ținând în partea din față a corpului, cu ambele mâini, o geantă de acest tip. Acest lucru este gândit special pentru a evita situațiile jenante în care, din cauza emoțiilor, mâinile pot începe să tremure. Deși este o reacție normală a corpului atunci când o persoană are emoții, și i se poate întâmpla oricui, nu este indicat ca cei din familia regală să arate astfel de semne de slăbiciune.

7.Oja colorată este interzisă

Ducesa de Cambridge este mereu văzută purtându-și unghiile în mod natural, și este un motiv în spatele acestei decizii. Potrivit OK!Magazine, oja în culori stridente sau unghiile false sunt considerate „vulgare” și încalcă protocolul de „etichetă” al Casei Regale. În rarele ocazii când Kate alege să poarte ojă, aceasta optează pentru o culoare apropiată de cea a pielii.

8. Nu poți purta o coroniță dacă nu ești căsătorită

Fetele necăsătorite și copiii nu pot purta niciodată coronițe, acestea fiind rezervate pentu femeile căsătorite. Expertul în norme de comportare, Grand Harrold, a declarat pentru BBC că o regulă veche interzicea de asemenea purtarea pălăriilor în interior dupa ora 18:00, deoarece atunci este ora în care femeile se schimbă în ținută de seară, și bijuteriile sau coronițele ce sunt purtate cu acest gen de ținută nu pot fi acoperite.

9. Se pot transmite mesaje secrete cu ajutorul poziției genții

Regina poate semnaliza personalului spre exemplu, atunci când a terminat de vorbit cu cineva și dorește să plece. Potrivit istoricului regal, Hugo Vickers, dacă Regina dorește să termine o conversație, tot ce trebuie să facă este să își miște geanta, de pe o parte pe alta. Astfel, angajații acesteia vor observa semnalul și o vor „escorta” în mod politicos pe Regină, departe de locul conversației. Regina își folosește de asemenea geanta pentru a anunța atunci când este gata să părăsească un eveniment. Aceasta nu trebuie decât să își poziționeze geanta pe masă.

Pentru ca rochia să nu ridice exagerat de mult din cauza vântului, se atașează greutăți în tivul acesteia
Pentru ca rochia să nu ridice exagerat de mult din cauza vântului, se atașează greutăți în tivul acesteia

10. Regina poartă întotdeauna pălării și mănuși

Până în anul 1950, femeile își accesorizau aproape mereu ținutele cu pălării. Acest lucru se întâmpla deoarece nu se considera oportună aratarea părului în public. Regina se pare că încă se identifică cu acest mod de comportare și decide aproape mereu să se afișeze purtând o pălărie. În ceea ce privește mănușile, aceasta le poartă mereu din motive de igienă, fiind mereu nevoită să dea mâna cu sute de persoane.

11.Prințul George poartă mereu pantaloni scurți

Tatăl său, Prințul William a explicat și motivul: conform unei tradiții regale vechi, pantalonii lungi sunt pentru bărbați, în timp ce micuții trebuie să poarte pantaloni scurți. George va putea să poarte pantaloni lungi „la șapte sau opt ani”.


    Prințul George, în pantaloni scurțiFoto: Getty
Prințul George, în pantaloni scurțiFoto: Getty

12. Regina are o persoană al cărei scop este să-i „lărgească” pantofii, înainte ca ea să îi poarte

Pentru a evita să o strângă sau să o „bată” pantofii noi cumpărați, Regina apelează la serviciile unei persoane special alese pentru a se ocupa de rezolvarea problemei. Aceasta dorește să se simtă mereu confortabil în timpul în care își desfășoară atribuțiile.

13.Femeile trebuie să poarte mereu dres atunci când se îmbracă cu rochii

Rar vezi o femeie din familia regală care să nu poarte dres. Exepție de la regulă face însă Meghan Markle uneori, fiind momentan nouă în familie.

simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net