Ce a spus prințul Philip despre interviul-bombă acordat de Meghan Markle și de Harry. ”O nebunie!”

printul_harry-printul-philip.jpg

printul harry si printul philip
Prințul Harry a avut o relație specială cu bunicul său, prințul Philip
foto: Getty Images

Prințul Harry a sosit duminică în Anglia, pentru înmormântarea bunicului său, prințul Philip, soțul reginei Elisabeta. Este pentru prima oară când Harry se reîntâlnește cu membrii familiei regale după scandalul interviului-bombă cu Oprah. Difuzat când prințul Philip era internat în spital, se pare că interviul nu l-a lăsat indiferent pe bunicul lui Harry, care ar fi spus că ”nimic bun nu poate ieși din asta”.

Biograful prințului Hafrry a dezvăluit pentru Daily Mail că prințul Philip a fost la curent cu declarațiile controversate făcute de Harry și Meghan în interviul-bombă cu Oprah și că, în ciuda tuturor speculațiilor, n-ar fi fost deranjat de decizia acestora de a vorbi cu presa, cât mai degrabă îngrijorat de faptul că ducii de Sussex s-au arătat dispuși să-și expună problemele în public.

”Știu de la cineva din preajma prințului Philip că acesta a spus că interviul lui Oprah cu Meghan și Harry a fost «o nebunie» și că «nimic bun nu va ieși de aici». Nu m-a surprins deloc această reacție, pentru că exact așa mi-a descris și mie interviul oferit de prințul Charles și de Diana, prințesă de Wales, în anii 1990”, a declarat Gyles Brandreth.

S-a comentat mult, în termeni critici, despre faptul că ducii de Sussex au insistat ca interviul lor să fie difuzat la data prevăzută, în ciuda faptului că prințul Philip era internat în spital, în stare gravă.

”Faptul că interviul cu Meghan și Harry a fost difuzat în timp ce Philip se afla pe patul de spital nu l-a deranjat deloc. Mai degrabă l-a îngrijorat grija cuplului pentru propriile probleme și disponibilitatea de a vorbi despre acestea în public. «Poți să dai interviuri la TV despre orice, dar nu vorbi despre tine însuți”, obișnuia să spună Philip”, a adăugat Brandreth.

Prințul Philip a regretat decizia lui Harry de a părăsi familia regală

Potrivit biografului prințului Philip, acesta ar fi regretat felul în care s-au derulat lucrurile de când Harry a anunțat că renunță la statutul de membru senior activ în familia regală. Harry îi urmase bunicului său la comanda Marinei Regale, în 2017. ”Philip a fost Comandantul General al Marinei Regale timp de 64 de ani, Harry a rezistat în jobul ăsta abia 30 de luni. Ducele de Edinburgh nu a fost deloc încântat și nici nu a considerat că Harry și Meghan fac ceea ce trebuie pentru ei sau pentru țară. Dar Philip a înțeleg lipsa de încredere a lui Harry în presa britanică și a susținut dorința acestuia de a face lucrurile în felul său.

Mi-a spus: «Oamenii trebuie să-și trăiască viața așa cum cred ei că este mai bine»”, a mai spus Brandreth.

Citește și:

Meghan Markle: ”Kate m-a făcut să plâng”. Ce s-a întâmplat de fapt între cele două la nuntă

Prințul Harry a ajuns în Anglia pentru funeraliile bunicului său, fără Meghan Markle

Prinţul Harry a ajuns duminică seară în Anglia pentru funeraliile bunicului său, prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit la 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani.

Meghan Markle, soţia lui Harry însărcinată cu al doilea copil, a rămas în California. Ducesa de Sussex a fost sfătuită de medicul ei să nu călătorească, sarcina fiind avansată, a spus un purtător de cuvânt al casei regale.

Este prima dată când prinţul Harry revine în ţara natală în mai mult de un an. Este, de asemenea, şi prima dată când el se va întâlni cu familia regală după difuzarea luna trecută a interviului controversat acordat jurnalistei Oprah Winfrey.

Trupul neînsufleţit al prinţului Philip este depus la Castelul Windsor.

Palatul Buckingham a confirmat sâmbătă că prinţul Harry va participa la funeraliile programate să aibă loc pe 17 aprilie la capela St. George de la Castelul Windsor.

Înmormântarea prinţului Philip, duce de Edinburgh, va avea loc sâmbătă şi va fi transmisă de televiziuni de la ora României 17:00.

Cu puţin timp înainte, va avea loc o mică procesiune ceremonială de la intrarea oficială a Castelului la capelă.

Este vorba despre o ceremonie funerară regală şi nu funeralii de stat, acestea din urmă fiind în mod obişnuit rezervate monarhilor.

Ceremonia va avea loc în întregime pe domeniul Castelului. Planurile au fost aprobate de regină şi ele „reflectă foarte mult dorinţele personale ale ducelui”.

Loading...