Ce au făcut francezii în prima zi după carantină. Frizerii pline și cozi la magazinele de haine

Ultima actualizare:

    Aglomerație mare în gara St. Lazare, unde ajung trenurile din suburbiile Parisuluiaffoto: AFP
Aglomerație mare în gara St. Lazare, unde ajung trenurile din suburbiile Parisuluiaffoto: AFP

Francezii au ieșit, luni, din carantina strictă după aproape două luni, iar unul dintre primele drumuri a fost la frizeria de cartier, pentru a ajusta, după caz, barba sau coafura. Deschiderea magazinelor de haine a fost așteptată, de asemenea, cu mult entuziasm.

Autoritățile din Franța sunt mulțumite de felul în care a decurs decarantinarea țării, după aproape două luni de restricții severe. Cum era de așteptat, după 55 de zile de stat în casă, francezii au luat cu asalt saloanele de înfrumusețare. De altfel, unii patroni anunțau deschiderea acestora la scurt timp după miezul nopții dinspre duminică spre luni, pentru că primiseră numeroase solicitări de la clienți care voiau să arate perfect dimineață, la birou, în prima zi de muncă. Atât angajații, cât și clienții au purtat măști de protecție.

Masca de protecție a fost lait-motivul zilei, francezii purtând-o pe stradă, la salon sau în mijloacele de transport în comun. În tramvaiele din Strasbourg, angajați ai primăriei distribuiau măști celor care nu aveau, în condițiile în care abia de o săptămână măștile au devenit disponibile pentru public. În anumite departamente ale Franței, primăriile au distribuit gratuit locuitorilor măști reutilizabile.

În metroul parizian, la orele de vârf, la intrarea în stații circulau angajați cu dispensere de dezinfectanți de mâini.

Redeschiderea magazinelor de haine a fost așteptată cu mult interes, clienții făcând cozi la intrare dis-de-dimineață. Majoritatea personalului care urma să intre în contact direct cu clienții a avut grijă să se echipeze, pe lângă masca de protecție, și cu vizieră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net